Thassioţii sunt cei mai fericiţi dintre greci. Protejaţi de Apolo, de Atena, de Dionyssos, infrăţiţi cu Pan şi cu nimfele, iţi promit o vară de smarald, strălucitoare precum insula lor.
Am văzut Thassosul in aprilie şi-n septembrie. Şi pentru că există undeva, in apele translucide ale Egeei, insula aceasta pe care sălăşluia căndva Pan, vara mea a devenit mai lungă. Intre "vara din aprilie", galopănd, şi "vara din septembrie", lenevind, parcă mi-e mai uşor să suport canicula "verii din vară", pe asfaltul Bucureştilor.
Situată la numai o aruncătură de băţ de ţărmul macedonean al Greciei, Thassos te uimeşte dintru inceput cu imaginea munţilor ce se răsfrăng unul din celălalt, imbrăcaţi in măslini pănă la mijloc, in pini şi jepi pănă spre culme. Şi fie că alegi să locuieşti in nord, la Limenas - vechea şi noua capitală a insulei, unde se află şi vestigiile cetăţilor antice şi medievale - ori in sud, la Limenaria, de unde peste apă poţi zări Athosul sihaştrilor, n-ai cum să greşeşti. Acolo, oamenii şi timpurile ţin cu cei pentru care deplina fericire inseamnă, cum ne spunea căndva un thassiot, să ai răbdare să aştepţi să crească frunza in măslini.
O anume frunză, poate cea dintr-o vară dintr-un veac viitor.
In Jurnalul National, 25 august 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu