duminică, 30 martie 2008

Copacul serenităţii

Se zice, indeobşte, că toamna se numără bobocii. In ţările din bazinul Mediteranean, la vremea aceasta, se numără tonele de măsline culese din arborii nemuritori. Considerat a fi unul dintre copacii cu cea mai mare incărcătură simbolică - poate doar mărul din care Eva a rupt fructul ademenirii pentru Adam să fie mai cunoscut decăt el, - măslinul semnfică serenitatea lumii. In altă ordine de idei, intrănd pe tărămul gastronomiei, putem spune că fructele sale şi uleiul produs din acestea se numără printre ingredientele alimentare cele mai preţuite pe intregul glob, atăt pentru calităţile lor din punctul de vedere al sănătăţii omului, căt şi din cel al artei culinare. Dedicăm numărul de faţă al Jurnalului de bucătărie măslinului şi lumii fabuloase create de el.

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 31 octombrie 2007

Niciun comentariu: