Cetatea din varful muntelui

"Un safari in munti." Astfel ne descriau localnicii aventura unui drum spre Kastro, vechea cetate de pe stanci. "Un safari" nu pentru ca am fi intalnit cine stie ce fiare - pe care sa le vanam cu vartosia unui Hercule, eroul atat de iubit de thassieni - ci fiindca urcusul pe drumurile rosiatice care serpuiesc prin padurile de livezi nu se poate face decat cu jeepul.
Asa ca intr-o dimineata am inchiriat si noi un jeep si am pornit "to Kastro". In Limenaria, in zilele de dinainte, fusesem preveniti asupra a ceea ce avem de vazut. O cetate cu case de piatra si acoperisuri de piatra, ridicata direct pe piatra rece a muntelui. O cetate in care sute de ani thassienii traisera retrasi de teama piratilor care bantuiau Marea Egee si care isi facusera un obicei sa prade insula.
ISTORIA CETATII CELOR TREI CETATI. "Dimineata coborau din cetate - sunt 12 kilometri, drum intortocheat si greu, pana la mare - si aveau grija de plantatiile de maslini de pe munte, de gradinile de la poalele lui, treceau pe la stupi si pe la stanile cu capre si oi, mergeau la minele de aur si argint ori plecau pe mare. Noaptea urcau din nou in munti. Asa, aparati de baricadele de stanca, asteptau sa vina o noua dimineata." Ritmul acesta diurn-nocturn se repeta fara greseala. Ani, decenii, secole. Doctorul Ioannis Papagheorghiu, gazda noastra din Limenaria, ne vorbise despre "cetatea celor trei cetati". Era o metafora, dar si o reflectare a evolutiei istorice a locurilor. "Mai intai au fost cetatile din munti. Si aici, la Kastro, dar si la Maries, ori la Kazavities, ori la Panagia... O data cu exploatarea miniera de zinc de la Metalia, la sfarsitul secolului al XIX-lea, oamenii au inceput sa coboare din orasul-de-sus spre mare. Atunci s-au ridicat primele case ale Limenariei. Astazi, pe tarm este orasul de jos, Limenaria, cu pensiuni, hoteluri si taverne. E mai mult o statiune. Grecii au casele lor, doi kilometri mai sus, in orasul-de-mijloc, Kalivia. Kalivia inseamna «viata buna». Orasul-de-sus, Kastro, a ramas mai mult o cetate spirituala. Acolo, in fiecare an, la 18 ianuarie, urcam toti sa-l sarbatorim pe Sfantul Athanasie, protectorul Limenariei. Ascultam slujba in biserica, sfintim bucatele, dupa care pe platou se intind mesele si toata lumea mananca si se bucura."
IN CUIBUL VULTURILOR. Ajungem la Kastro dupa mai bine de un ceas. Urcusul il facusem in mai multe etape, oprind pentru a fotografia batranii maslini cu trunchiuri contorsionate, urdinisul albinelor salbatice spanzurand pe ramurile pinilor, caprele care-ti sareau dinainte fara sfiala. Eram, nu-i asa, in tinutul lui Pan, cel cu coarne de tap. Pe un platou stancos, orasul adormit ne-a primit scanteind alb, in soare. De aici, insula pare un trandafir cu petale de piatra. Si dincolo de ultima petala rasfranta - marea albastra si inca un munte. Athosul: cred ca de nicaieri nu ne-a parut mai aproape...
Singura oaza de viata din Kastro e la taverna lui Kosta. Kosta Makedos, din neamul intailor locuitori ai cetatii, pastratorul cheii bisericii. O cheie uriasa, cu un secret al ei care face ca barna din spatele usii sa se miste. Cheia si secretul se mostenesc din tata in fiu si se spune ca in neamul lui Kosta toti barbatii sunt binecuvantati cu un fiu.
Intram mai intai in sfantul lacas - unde nu ni se permite sa facem fotografii - , minunandu-ne de odoarele ei. Si, dupa cuvenitul gest de inchinaciune, multumim Sfantului Athanasie ca ne-a ocrotit pana aici. Apoi, Kosta ne pofteste la masa. Bucate simple: iaurt de capra cu miere si nuci si un pahar cu tsipouro.
Kosta Makedos, thassianul, ne aminteste ca suntem pe insula celui mai mare campion olimpic al Antichitatii si ne provoaca la o competitie sportiva, oferind ca premiu un borcan cu miere. Kosta face daruri turistilor, iar acestia se intorc la el, an dupa an, aducandu-i daruri pe care le atarna pe pereti. Este felul grecilor de a ne arata ca ne pretuiesc amintirea. Poate sa fi fost aerul tare al inaltimilor, poate emotia intalnirii cu cetatea adormita - cert este ca nicaieri nu ne-a parut mai gustos iaurtul cu miere. Kosta iti ofera o portie pentru doua persoane si insista sa mananci pana la capat. "Pentru iaurtul din castronul asta am muls zece capre!" Aici, la munte, totul se aduna cu truda si mancarea trebuie respectata.

PARINTELE ORTODOXIEI
Sfantul Athanasie cel Mare, considerat parintele Ortodoxiei, a fost cel mai mare teolog al vremurilor sale. A participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325), unde a combatut invataturile lui Arie, iar spre sfarsitul vietii a fost Episcop al Alexandriei. Cele mai importante lucrari ale sale sunt "Cuvant despre intruparea Logosului" si "Viata Sfantului Antonie". Aceasta din urma este recunoscuta ca fiind una dintre cele mai frumoase scrieri ale literaturii crestine universale, un model pentru vietuirea monahala. Sfantul Athanasie cel Mare, initiatorul vietii monahale athonite, a fost inmormantat pe Muntele Athos, avand langa el bastonul de fier de doi coti si crucea de lemn ferecata in fier pe care o purta la piept.

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 4 octombrie 2006