Ajuta-l pe Mihnea! Apel umanitar

Părinţii au aşteptat mulţi ani să le vină pe lume un fiu. Minunea s-a produs, în toamna anului 2010. L-au botezat Mihnea-Dan. La început, era un puşti precum ceilalţi, zâmbind prietenos, ca într-o reclamă de pampers. Liniştit. Poate mult prea liniştit. Văzându-l crescând alături de verişoara lui, doar cu trei luni mai mare, părinţii au putut observa primele semne ale unui autism sever. Pe măsură ce timpul trecea, lumea din jur îi devenea străina. Nu vorbea, nu socializa, se închidea în universul lui. Medicii au confirmat diagnosticul bolii când Mihnea a împlinit 2 ani şi 4 luni. Avea, deja, întârziere în vorbire, comunicare şi înţelegere. Autismul este o boală care are şanse de vindecare doar în 47% dintre cazuri, dar medicii i-au încurajat pe părinţi: în cazul lui, acţionând rapid, cu un tratament intensiv, sunt 90% şanse ca el să fie recuperat până la împlinirea vârstei şcolare. Citeste mai mult despre acest caz aici, aici si aici. ___________ Astazi este Ziua Internationala de Constientizare a Autismului! O donatie cat de mica pentru ajutorarea acestui copil poate fi semnul ca ai constientizat existenta acestei afectiuni care macina copilaria a 6 copii la fiecare 1000 de nou-veniti pe lume in mileniul III! Nu este o boala ereditara! Este o afectiune adusa de alimentatia gresita a parintilor, de mediul nociv in care traiesc, de stresul de fiecare zi. Parintii lui Mihnea sunt perfect sanatosi, cu o inteligenta peste medie. La fel sunt parintii multor copii autisti. Un copil la fiecare 166 de nou nascuti vine pe lume cu aceasta afectiune. Unii sunt depistati la timp, altii, din nefericire, nu... si pe masura ce vor creste se vor inchide in lumea lor. Trebuie sa facem brese in zidul care-i inconjoara si sa le trimitem dragostea noastra.

Album literar-gastronomic: Care este numele singurei fe­mei din lume care a s...

Album literar-gastronomic: Care este numele singurei fe­mei din lume care a s...: Întrebare de 1.000 de puncte la un concurs de cultură generală: Care este numele singurei fe­mei din lume care a scris o carte de bucate ...

Album literar-gastronomic: G.B. Shaw, vegetarianul

Album literar-gastronomic: G.B. Shaw, vegetarianul: La varsta de 25 de ani, scriitorul George Bernard Shaw a devenit ve­getarian. El atribuie aceasta schimbare a habitudinilor sale de viata...

Album literar-gastronomic: Un dineu cu J.F.K., acum 50 de ani

Album literar-gastronomic: Un dineu cu J.F.K., acum 50 de ani: A rămas celebru pentru acest îndemn: „Nu întreba ce poate face ţara ta pentru tine, întreabă-te ce poţi face tu pentru ţară”. Zilele trec...

Album literar-gastronomic: Un dineu cu J.F.K., acum 50 de ani

Album literar-gastronomic: Un dineu cu J.F.K., acum 50 de ani: A rămas celebru pentru acest îndemn: „Nu întreba ce poate face ţara ta pentru tine, întreabă-te ce poţi face tu pentru ţară”. Zilele trec...

VACANŢĂ CU UN PRIETEN “ÎNCHIRIAT"

E plăcut să călătoreşti, dar şi mai plăcut este să ai cu cine să împărtăşeşti revelaţiile călătoriei. Iar atunci când eşti într-un oraş necunoscut ţi-ar prinde bine compania agreabilă a unui amic care cunoaşte istoria fiecărei pietre. La asta trebuie să se fi gândit şi britanica de origine braziliană Alice Moura (stabilită la Londra), atunci când a propus un tip mai puţin obişnuit de turism alternativ, care presupune beneficierea de serviciile unor “prieteni locali”. Alice Moura a creat astfel un site de internet numit “Rent a local friend”, punând la dispoziţia turiştilor serviciile unor ghizi autorizaţi, care reuşesc să construiască o relaţie amicală cu clientul. “Când am creat acest site, m-am gândit întâi la routarzi. Dar mulţi clienţi sunt persoane vârstnice care preferă servicii personalizate”, a declarat Alice Moura. Citeste mai mult pe Presa de turism.

Thassos, insula cu miracole

Dacă ajungeţi la Mâ­năs­tirea thassiotă Panagouda, cea în care este pictat Sfântul Hristofor cu cap de câine, nu cumva să-l fotografiaţi! În Grecia, fotografiatul, în interio­rul bisericilor, e consi­derat blasfemie. Insula grecească din Egee cea mai apropiată, ca distanţă, de noi, românii, cea care face posibilă unitatea de timp şi spaţiu, 24 de ore, a unei zile de vacanţă cu plecare din Bucureşti, este Thassos. De pe malul de sud al pământului azvârlit în mare de zeii olimpici am văzut, într-un amurg, Athosul mistic. Athosul ve­ghează asupra mânăstirilor ortodoxe din Insula Thassos, unele dintre ele închinate Marei Lavre athonite, ascunse printre măslini seculari şi marmure din care, cândva, Fidias îşi alegea material pentru statui. Citeste mai mult pe Vacantierul. Citeste alte reportaje despre Thassos aici si aici si aici.

Vacanţă în Thassos: Legendele Sfântului Atanasie cel Mare

Păstrătorul cheii de la Biserica Sf. Atanasie din Kastro e Kosta Makedos, al cărui neam se trage din Alexandru cel Mare şi moşteneşte, din tată în fiu, cifrul sofisticatului sistem de blocare a uşii principale. Pe insula greacească Thassos există un loc de unde poţi privi liniştit Athosul, călătorind, peste Marea Egee, doar prin fascinaţia şi puterea gândului. Acesta e orăşelul Limenaria, pe care l-aş numi „fereastra unei mitologii privind către altă mitologie”. În Evul Mediu, Limenaria nu exista pe hartă şi primii săi locuitori par a fi fost minerii germani de la „Spiedel”; ei au început să sape măruntaiele pământului roşiatic chemând în ajutor oamenii de dincolo de criniera muntoasă, de la Kastro. Dacă vrei să pătrunzi secretul insulei, urcă drumul şerpuind printre măslini până la Kastro, unde thassioţii au trăit, sute de ani, în izolare, de frica piraţilor, aşteptând ca lumea modernă să-i cheme pe ţărm ca să ridice alte sate turistice. Kastro e situat în vârful plat al unui munte, pe care azi stau înfipte ruinele cetăţii genovezului Jacob Gatelluzzi, stapân cândva peste Thassos şi Lesbos, ruine din care s-a rezidit, zice-se, cu sute de ani în urmă, biserica-monument a Sfântului Atanasie. Din locul său, biserica priveşte spre Athos, unde, în secolul al X-lea, sfântul ridica, cu mâinile sale, prima lavră a călugărilor ortodocşi din Muntele Sfânt. Pustiu, în restul anului, Kastro se-nsufleţeşte, pe 18 ianuarie, de hramul sfântului, când oamenii urcă la praznic. Trei zile, biserica devine o neîncăpătoare trapeză: mâncărurile („coulbani”) se aşază pe masa comună, iar naosul se umple de cântece vesele. Legenda spune că, pe 18 ianuarie, la Kastro, nimeni nu se îmbolnăveşte şi nimeni nu suferă vreun accident. Cel mult, acei care nu cred rămân zăvorâţi în biserică. Poate chiar Sf. Atanasie îi încuie căci, nu de puţine ori, Kosta, păstrătorul cheii, a trebuit să intervină spre a scoate din încurcătură vreun rătăcit. Citeste mai mult pe Vacantierul.

O carte despre identitatea gastronomică a României interbelice

Dictatura gastronomică. 1501 feluri de mâncare, de Constantin Bacalbaşa
Dacă plecaţi în căutarea unor elemente de identitate biografică a Bucureştiului interbelic, cel mai savuros dintre ghidurile de iniţiere culinară este Dictatura gastronomică, instaurată de memorialistul şi gazetarul Constantin Bacalbaşa (1856-1935).
Vă invităm să reînviem un oraş gastronomic „pe cale de dispariţie". Avem şansa să redescoperim împreună uzanţele, relaţiile din lăuntrul familiei regale, din lumea aristocraţiei româneşti, dar şi viaţa aventuroasă a saloanelor Bucureştiului monden.
Vor fi alături de noi: Simona Lazăr (jurnalistul şi gastronomul care a îngrijit, prefaţat şi îmbogăţit cu sute de note şi anecdote Dictatura gastronomică. 1501 feluri de mâncare), Ştefania Ciubotaru (doctor în ştiinţe istorice, autor al unui studiu amplu cu privire la viaţa cotidiană a Casei Regale) şi scriitorul Stelian Tănase (creatorul Bucureştiului „strict secret").
Întâlnirea va avea loc joi, 10 decembrie 2009, la ora 18.00, în cadrul Librăriei Cărtureşti din incinta Muzeului Ţăranului Român, şoseaua Kiseleff, nr. 3, Sector 1, Bucureşti.
Editura Cartex a intrat pe piaţa de carte în anul 2000, într-un spaţiu editorial foarte dens. A început prin a edita literatură română canonică, dar foarte curând interesul publicului a determinat extinderea spre zona traducerilor. Astăzi, cititorii se pot întâlni cu o serie de autori fundamentali şi cu cărţi esenţiale din spaţiul beletristicii româneşti şi universale apărute în Editura Cartex.
Titlurile Editurii Cartex sunt organizate în câteva serii de autor (Mircea Eliade, Marin Preda, Liviu Rebreanu, Panait Istrati etc.), subsumate unei colecţii de literatură română clasică şi contemporană, o colecţie de literatură universală, cărţi pentru copii, dicţionare de limbi străine şi o foarte de succes colecţie de cărţi practice.

Contact in Limenaria, pentru o vacanta de vis in Thassos!

Daca nu stiti cum si ce sa alegeti pentru un sejur in Thassos, cautati-o pe Adriana Apostolescu, in Limenaria. Pentru mai multe detalii, consultati si

http://www.limenariatours.com/

sau

http://www.max57turism.ro/ la Bucuresti, Marius Ionescu.

Va uram vacanta frumoasa!

Bucatele ecologice de la "Neromulos"

Thassos, septembrie 2007. Urcăm prin livezile de măslini, urmărind in stănga şi-n dreapta indicatoarele turistice către situri arheologice care adăpostesc ferme antice ori vechi mori de ulei. Şi, după ce trecem de bă­trănul şi pitorescul sat Theologos (introdus de Ministerul Culturii din Grecia, integral, pe o listă a monumen­te­lor arhitectonice de patrimoniu), tă­iem un colţ dintr-o pădure de platani spre a ajunge, in sfărşit, la destinaţia noastră: o tavernă liniştită, lăngă care susură un izvor. Acolo ne aşteaptă Melina şi Vasilis Stamos, doi tineri thassioţi care vor să ne impărtăşească proiectul lor.
Moara de apă
Suntem la "Neromulos" (sau "Moara de apă"; deşi turiştii o ştiu mai mult după numele său englezesc: "Watermill"), lăngă izvorul Sfăntului Vasile. In insulă, cele mai multe dintre sursele de apă au o legendă, căci au apărut datorită unei minuni. Majoritatea sunt infăp­tuite de Arhanghelul Mihail. Dar aceasta de aici a fost facută de Sfăntul Vasile, intr-o zi de inceput de an. Mai multe nu ştiu să ne desluşească Melina şi Vasilis, căci legendele, aici, in Thassos, sunt tot atăt de multe căte boabe de nisip pe plaja insorită.
Ne refugiasem in munţii joşi ai Thassosului, la umbră, dar şi pentru că la "Neromulos" cei doi tineri au iniţiat un pro­iect care vizează folosirea, in bucătăria ta­vernei, doar a ingredientelor ecologice, proiect despre care voiam să ştim mai multe. "Aici, lăngă izvorul Sfăntului Vasile, la umbra platanilor, noi am imaginat acest loc superb, unde te poţi bucura de liniştea zonei, la un pahar de uzo sau ţipuro şi la o ceaşcă de cafea grecească. Iar dacă, zăbovind, ajungi la ora prănzului, atunci poţi gusta din măncărurile noastre tradiţio­na­le, pregătite numai din ingrediente locale, ecologice. Legumele sunt crescute in grădina proprie, avem o microfer­mă de animale (hrănite ecologic), dul­ciurile sunt pregătite in casă, iar peştele este intotdeauna proaspăt, un dar al Mării Egee", ne-a mărturisit Vasilis.
Taverna sub cerul liber este compusă de fapt din mai multe terase, in stăncă, podite cu lemn de pin roşu şi cedru. Luăm şi noi loc la o masă, unde degustăm mai intăi, pe indelete, un ţipuro (băutura locală), impreună cu mezedes (căteva gustări), brănză coaptă in folie de aluminiu şi ­tzatziki. Facem abstracţie de zecile de viespi care ne inconjoară, zumzăind, căci Melina le ştie leacul: pune puţină cafea răşnită intr-un vas şi-i dă foc, lăsănd-o să fumege. "Sunt puţin derutate, bietele de ele, n-am avut iarnă anul acesta şi n-au avut timp de odihnă", le scuză, avertizăndu-ne să nu facem gesturi bruşte, pentru a nu le speria. Scăpăm, incet-incet, de tovarăşele noastre de masă (ne­poftite) şi primim apoi o porţie de "horiatiki" (celebra salată ţărănească grecească), urmată de "souvlaki" (supranumit şi "hamburgerul grecilor") cu garnitură de... "fasolada". De­sertul: pur şi simplu iaurt cu miere şi nuci. Delicios!
Inainte de plecare, Melina ne-a dat şi reţetele promise. Vi le oferim şi noi.

Varietate culinară
In Insula Thassos, cea mai mare din nordul Mării Egee, vei găsi o bucătărie locală variată, gustoasă şi foarte sănătoasă. Bazată pe ceea ce dăruieşte natura - care multora aici poate să le pară aridă şi neprimitoare - , gastronomia thassiană are preparate simple. Peştele se face in special la grătar. Carnea de miel, de oaie, de berbec se pregăteşte la rotisor tot timpul anului. Sunt foarte agreate frigăruile - souvlaki - , care ţin locul fripturilor noastre de purcel. Salata de legume proaspete, de sezon - ca şi tzatziki (iaurt local, foarte gras, cu castraveciori raşi, usturoi şi condimente speciale) - este nelipsită. Mesele se incheie cu fructe proaspete in miere, iaurt cu miere şi nuci, halva grecească (din griş fiert cu ulei de măsline şi miere), sarailii sau alte preparate de patiserie extrem de dulci.

Fasolada
Ingrediente: o cană de fasole boabe, o ţelină mică, un morcov, o ceapă, 3 linguri de pastă de tomate, o legătură de pătrunjel verde, 5 căţei de usturoi, piper măcinat, sare, o linguriţă de oregano uscat, 75 ml ulei de măsline.
Preparare: Fasolea se pune la muiat in trei căni de apă. Se schimbă apa de două-trei ori. Se toarnă apoi peste fasole doi litri şi jumătate de apă rece şi se pune la fiert, la foc mic. Rădăcinoasele şi ceapa se taie in cubuleţe şi se adaugă in zeamă după 30 de minute de la inceputul fierberii. Se lasă să fiarbă incă două ore, pănă cănd fasolea se inmoaie şi apa a scă­zut bine. Se adaugă uleiul de măsline, sarea, piperul, pasta de tomate, pătrunjelul, usturoiul pisat şi orega­no şi se mai dă o dată in clocot. Se poate servi alături de souvlaki (frigărui greceşti din carne de porc sau miel), tzatziki şi legume proaspete, dar şi impreună cu măsline ne­gre, fetta, sardine in ulei etc. Un pahar de vin este intotdeauna binevenit.

Saganaki
Ingrediente: 4 felii de brănză grecească (feta, kefalograviera etc.), 4 linguri de ulei de măsline extravirgin, o linguriţă de oregano proaspăt tocat mărunt (se poate inlocui cu oregano uscat), o linguriţă de pulbere de usturoi, căteva rondele de ardei, două felii de roşie, două linguri de lapte, două linguri de făină de grău, căteva fire de pătrunjel verde tocat, o lămăie.
Preparare: Se aşază o folie de aluminiu intr-un vas, cu ­marginile ridicate in sus. Se pune in ea o parte din uleiul de măsline, se aşază feliile de brănză, se presară deasupra oregano, se aşază feliile de roşii şi rondelele de ardei. Se bat impreună laptele, uleiul de măsline, pulberea de usturoi şi făina de grău şi se toarnă conţinutul deasupra. Se strănge folia de aluminiu ca o pungă sau gura unui sac şi se dă la cuptor pentru 10-15 minute. Cănd se scoate ­preparatul, se aduce la masă in folia de aluminiu, desfăcută la gură şi aşezată pe o farfurie. Se presară peste "saganaki" pătrunjel verde tocat şi se serveşte alături de felii de lămăie şi un pahar de vin alb.

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 31 octombrie 2007

"Migraţia măslinului" intre istorie şi legendă

A fost o surpriză pentru noi să descoperim in apropiere de lo­calitatea Prinos, din Insula Thassos - situată, peste apă, chiar in faţa Kavalei continentale - , un muzeu dedicat măslinului. Deschis doar de căteva luni, din iniţiativa unui producător local de ulei extravirgin organic (care mizează atăt pe plantaţii de măslini ingrijite după principii ecologice, căt şi pe extragerea la rece a uleiu­lui de măsline, după metode tra­diţionale), muzeul propune o incursiune fascinantă in istoria multimilenară a măslinului.
Arbori eterni
Pentru că măslinul este o plantă care nu supravieţuieşte la temperaturi joase, mulţi experţi cred că acesta s-a reintors in Grecia după pe­rioada glaciară. Şi asta pentru că la Santorini au fost descoperiţi, in straturile profunde, măslini fosilizaţi despre care se crede că datează de 37.000-50.000 de ani. In perioadele glaciare şi inter­glaciare, măslinul "s-a refugiat" in Orientul Apropiat, pe coastele de est ale Africii de Nord sau in zonele de sud-est ale Peninsulei Iberice. Dar a revenit in Europa mediteraneană o dată cu creşterea temperaturii. Cerce­tări efectuate in Peloponez, Navarino şi Messenia au identificat polen de la florile de măslin care datează din perioada mezolitică (9300-7900 i.Hr.), in vreme ce probe similare, provenite din Palestina, datează din preajma anului 19.000 i.Hr. Interesant este că "mig­raţia măslinului" nu a fost "regizată" de om, ci de... păsările migratoare. Cel puţin acestea sunt supo­ziţiile specialiştilor.
Mărturii istorice
Există probe arheologice care arată că măslinul fusese "domesticit" in perioada 5400-4400 i.Hr., in Creta, şi in 3700-3000 i.Hr. pe coastele de nord ale Mării Egee. Totuşi, abia in cel de-al treilea mileniu i.Hr. putem vorbi despre plantaţii importante de măslini şi despre producerea uleiului de măsline in cantităţi mari, destinate comercializării. Asta inseamnă că omenirea consumă ulei de măsline de cel puţin 4.500-5.000 de ani, acesta fiind, alături de vin, unul dintre principalele ingrediente care se produceau, prin tehnologii specifice, şi se stocau pentru perioade lungi de timp de către om.
Intrebuinţări
Morile de ulei primitive foloseau de obicei o cavitate de piatră (asemănă­toare cu o piuă), in care măslinele erau zdrobite cu o altă piatră. In Grecia, cea mai veche piatră de moară descoperită datează din preajma anului 3000 i.Hr. şi a fost găsită in Creta. In palatul de la Zakros, arheologii au găsit şi un bol de ceramică plin cu măsline fosilizate, datănd de la jumătatea celui de-al doilea mileniu i.Hr., care atestă faptul că deja, in acea perioadă, măslinele erau folosite in diferite ritualuri religioase şi funerare.
De asemenea, uleiul de măsline era utilizat la iluminat. Incă de la ince­putul mileniului II i.Hr., era pus in sfeşnice de piatră sau de bronz sau in lămpi din lut ars. Această practică s-a intins pănă tărziu, in epoca bizantină. Era folosit, de asemenea, parfu­mat cu diferite esenţe, după baie, in vreme ce atleţii greci işi ungeau trupul cu ulei de măsline inaintea exerciţiilor sau probelor olimpice. Se spune, de asemenea, că Herakles (Hercule), fondatorul Jocurilor Olimpice, ar fi plantat primul măslin la Olimpia, ince­tăţenind obiceiul de a fi oferită o ramură de măslin căştigătorului competiţiei.
Interesant este că uleiul de măsline grecesc era apreciat in tot bazinul me­di­teranean şi dincolo de acesta. Imbuteliat in amfore cu pereţii groşi, era transportat in cantităţi foarte mari către cele patru zări ale lumii cunoscute in Antichitate. Vasele de tip mice­nian, folosite la transportarea uleiului de măsline, sunt pictate pe pereţii mormăntului faraonului Ramses al III-lea, la Luxor, in Egipt, fapt ce confirmă exportul masiv al uleiului grecesc, considerat a fi de o calitate superioară, ceea ce făcea din el o… valută foarte puternică. Practic, multe tran­zacţii se făceau nu in drahme sau in talanţi, ci in... amfore pline cu ulei.
Bineinţeles, nu ar trebui uitat faptul că era folosit in gastronomie, multe dintre reţetele străvechi grecii preparăndu-le şi astăzi.

Măslinul in artă
Cele mai vechi informaţii scrise despre măslini le avem din preajma anului 1300 i.Hr. şi sunt conţinute pe tăbliţele de la Micene, fiind notate cu scrierea lineară B. In artă, avem reprezentări legate de acest subiect pe vase de ceramică incă din secolul VI i.Hr. precum culegerea măslinilor sau efebi ungăndu-şi trupul cu ulei de măsline ş.a.; in vreme ce Homer, in Odiseea, vorbeşte despre măslinii ale căror coroane filtrau lumina, oferind umbră eroilor obosiţi. Ramurile lui, cu frunze şi fructe, au devenit apoi decoraţiile preferate, fiind folosite pe vase, coroane, coloane, diverse obiecte miniaturale, dar şi pe bijuterii.

"Acesta este limanul lui Phorcys, batranul om al marilor, si aici se afla margaritarul Raiului, maslinul cel nemuritor"
Homer, Odiseea

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 31 octombrie 2007

Copacul serenităţii

Se zice, indeobşte, că toamna se numără bobocii. In ţările din bazinul Mediteranean, la vremea aceasta, se numără tonele de măsline culese din arborii nemuritori. Considerat a fi unul dintre copacii cu cea mai mare incărcătură simbolică - poate doar mărul din care Eva a rupt fructul ademenirii pentru Adam să fie mai cunoscut decăt el, - măslinul semnfică serenitatea lumii. In altă ordine de idei, intrănd pe tărămul gastronomiei, putem spune că fructele sale şi uleiul produs din acestea se numără printre ingredientele alimentare cele mai preţuite pe intregul glob, atăt pentru calităţile lor din punctul de vedere al sănătăţii omului, căt şi din cel al artei culinare. Dedicăm numărul de faţă al Jurnalului de bucătărie măslinului şi lumii fabuloase create de el.

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 31 octombrie 2007

Culesul maslinelor

O pictură din perioada bizantină - reprodusă la Muzeul Măslinului şi al Uleiului de Măsline din Prinos, insula Thassos, Grecia - infăţişează momentul recoltării fructelor acestui arbore sacru. Un bărbat bate cu un băţ ramurile incărcate de măsline, in vreme ce două femei le adună de pe pămăntul roşu, atăt de familiar celui care traversează azi Grecia. Tina Pottler, custodele muzeului, imi spune că, de milenii, tehnica recoltării măslinelor nu s-a schimbat prea mult. Doar că in locul băţului folosit de personajul din pictura bizantină este utilizată o prăjină, care are ataşate nişte fire metalice - seamănă cumva cu un tel pentru bătut ouăle. Este adevărat că, in ultimele decenii, acest "tel" cu care sunt "bătuţi" măslinii este acţionat electric, mişcăndu-se mai degrabă ca un mixer, ceea ce face recoltarea mult mai rapidă. La vremea aceasta din an, cănd incepe culesul măslinelor, gesturile se repetă, foarte aproape de ceea ce se intămpla cu sute şi mii de ani in urmă. In Thassos, prietenii noştri Markos şi Adriana Makedos, Yannis şi Emmy Rigatis, Sotiria Kiriatzidou, Christa Sgouridis, doctorul Papageorgiu şi-au lăsat deoparte toate celelalte preocupări, pentru că insula intreagă cunoaşte elanul culesului. Fiecare thassiot are cel puţin căţiva zeci de măslini in proprietate. Arborii aceştia se moştenesc din tată in fiu, se impart intre copii, se readună, astfel incăt, de multe ori, după căteva generaţii, un localnic poate avea măslini răspăndiţi, in pălcuri de căte cinci, de căte zece sau de căte o sută, prin toată insula, dar fiecare ştie insă foarte bine care arbore ii aparţine. Curănd, toţi măslinii işi vor fi dăruit roada, iar morile şi fabricile de ulei din zonă vor incepe, peste doar căteva zile, presarea lor, pentru obţinerea mult căutatului "aur lichid".

Comoara din insula verde

Simboluri ale statorniciei, maslinii se gasesc in Insula Thassos la tot pasul. Scorburosi, cu mladite noi, ce rasar din trupul golit de puteri, sunt de multe ori martorii tacuti ai unor vremuri apuse. Maslinii fac astazi parte din istoria insulei Thassos, cei mai multi dintre ei traind sub soarele Greciei de mai multe sute de ani. Pe insula sunt si exemplare care duc in spate mai bine de doua milenii.
Maslinii se bucura de o pretuire aparte, iar un drum in livada se poate transforma intr-o incercare de regasire de sine. Poate din aceasta cauza, thassienii asteapta viitorul cu aceeasi impacare cu care asteapta o noua dimineata. Nimic nu se poate schimba radical intr-o lume in care maslinii strajuiesc casele dintotdeauna.
Presa de ulei. Culesul maslinelor incepe mereu in aceeasi zi, la 4 noiembrie, cand familiile se strang in livada. E multa munca. Fiecare familie are pe munte sute sau mii de maslini si de la fiecare maslin se pot culege pana la 200 kg de fructe. Desi se consuma si in stare proaspata, de cele mai multe ori maslinele sunt transformate in ulei. Pana nu demult, uleiul de masline se producea prin zdrobirea maslinelor intr-o presa verticala, obtinandu-se uleiul de prima presa, cel mai bogat calitativ. Dupa ce pasta de masline era amestecata din nou cu apa calda, se obtinea uleiul de a doua presa, mai sarac in arome.
In prezent, pasta de masline este incalzita la temperatura camerei in timpul procesului de mixare, iar apoi se obtine, prin centrifugare, uleiul de masline. E recomandat sa cautam in magazine uleiul virgin sau extravirgin.

Specific
In Thassos, maslinele nu se conserva in apa cu sare sau in ulei, ca in regiunile continentale ale Greciei. Tehnica este mult mai simpla: maslinele se pun in vase, presarate cu sare. Ser zbarcesc usor, dar sunt foarte gustoase.

Iaurtul grecesc
De ce este iaurtul grecesc (yiaourti) preferatul gurmanzilor in orice loc al lumii s-ar afla? In primul rand, pentru ca are o consistenta cremoasa si delicata. Contine 5% pana la 6% grasime, daca este obtinut din lapte de oaie sau de capra, si 9% grasime, daca s-a folosit lapte de vaca. Este unul dintre ingredientele folosite cu darnicie in bucataria greceasca.

Mierea de albine
Mierea se comercializeaza in Thassos inca din Antichitate. In acele vremuri, padurile de conifere se intindeau pe o suprafata mare, astfel incat, de cele mai multe ori, grecii "se indulceau" cu miere de pin sau de brad. Si tot ei stiu sa prpeare din miere, nuci si coniac, un lichior pretios, numit "Amelia" ("meli" fiind cuvantul grecesc pentru "miere").

Condimentele
Plantele aromate, care, nu de putine ori, se intalnesc pe coastele muntilor, imbogatesc bucataria greceasca. Preparatele pe baza de carne sau de legume sunt innobilate cu oregano, menta, busuioc, marar, cimbru sau usturoi (pentru a le aminti doar pe cele mai raspandite). O mare diversitate de arome - o multitudine de preparate apetisante!

Fructe si dulceturi
Pe langa maslinii atat de dragi grecilor, pe insula Thassos se gasesc livezi intinse cu pomi fructiferi ce asteapta cu rabdare sa li se parguiasca fructele sub soarele Marii Egee. Nucile, smochinele, piersicile, gutuile si perele se numara printre cele mai populare fructe. O data culese, se consuma atat in stare proaspata, cat si conservata; bineinteles, de cele mai multe ori sub forma de dulceata. Pentru greci, cea mai gustoasa este cea facuta din gutui, numite si "fructul reginei"! Pentru a o prepara, se culeg gutui mari, intregi si fara pete. Se spala foarte bine, indepartandu-se puful, apoi se dau pe razatoare, cu tot cu coaja. Pentru un kilogram de fructe se face un sirop din 800 g zahar si 3 pahare cu apa. Se pune pe foc, se adauga si gutuile, iar dupa ce siropul se incheaga se ia vasul de pe foc. Nu mai ramane decat sa se puna dulceata in borcane, spre deliciul turistilor curiosi. Surprinzator, si legumele, in special vinetele si morvocii, pot fi transformate in dulceata. O alta specialiyaye a locurilor o reprezinta fructele si legumele conservate in miere.

Articol de Simona Chiriac

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 4 octombrie 2006

Amintirea în care să-ţi odihneşti gândurile

Remarcasem din vara trecută magazinul discret cu poterie şi bijuterii greceşti de pe colţul stradelei ce cobora spre mare: porţelanuri albe ca "laptele" marmurei de Thassos, tuşe vesele de culoare, cu personaje orientale, vapoare, flori şi păsări cu penaj bogat. Farfurii, platouri, solniţe şi piperniţe, vase pentru vinegretă, cu trupul alungit sugerănd un inceput de amforă. Ici şi colo, obiecte decorative, pictate cu frunze de măslin şi lămăi, in care se odihnea - imi părea atunci - soarele mediteranean. O remarcasem şi pe ea, pe Christa, gazda amabilă şi mereu surăzătoare, de o blăndeţe luminoasă, cum n-am mai văzut decăt la femeile Thassosului. Femei despre care cineva imi spunea că seamănă cu apa Mării Egee, acolo, pe ţărmul Limenariei: transparentă şi tranchilă. Astfel de oameni şi de locuri sunt dintre acelea care iţi lasă "o amintire in care să-ţi odihneşti găndurile obosite..."
Istorii de familie
De aceea, revenind la Limenaria, in Insula de Smarald, n-am putut să nu-mi caut drum prin magazinul Christei Sgouridis, provocănd-o la un dialog amical. "Vrem să vă cunoaştem povestea...", am inceput. "Familia mea are o istorie veche, care n-a fost lipsită de tumulturi. Inainte de a ajunge la liniştea de-acum..." Şi am văzut-o căutănd sprijin şi acceptare in ochii mamei sale, o grecoaică pentru care cuvintele: Romănia, Bucureşti, Carpaţi, Braşov şi... Ana Aslan au o rezonanţă puternică ("Mama mea a fost de căteva ori in Romănia, la tratament, şi iubeşte foarte mult ţara dumneavoastră", avea să ne spună mai tărziu Christa). "Mama mea a fost botezată mai intăi «Sofia». Tatăl ei era om politic, a fost in inchisoare pentru ideile şi idealurile lui politice şi a şi murit acolo. Bunica a murit la trei zile după ce s-a născut mama. Şi atunci, mama a fost crescută de o altă familie. A fost adusă aici şi i s-a schimbat numele in «Arghiro».
Trebuia să-şi piardă urma." Pentru Rula Arghiro viaţa şi-a urmat cursul, a crescut, s-a căsătorit şi "in 1961 m-am născut eu. Am făcut doi ani şcoala aici, in Thassos, apoi am plecat la Kavala, la Salonic. La 19 ani făceam parte din lotul olimpic, eram campioană, la 100 m plat. Ar fi trebuit să urmez Academia de gimnastică, dar...". Văzăndu-i ochii scănteietori, inţeleg că s-a intămplat ceva esenţial care i-a schimbat destinul. Poate o poveste de iubire? Intr-un fel aveam dreptate. Insă despre altfel de dragoste era vorba: "Cănd aveam 12 ani, a venit in Salonic o doamnă care a deschis un magazin cu fel de fel de lucruri frumoase făcute in Grecia: poterie, ceramică, bijuterii de mănă, icoane, imbrăcăminte..., toate tradiţionale. I-am spus tatei că vreau să fiu ca ea, atunci cănd voi ajunge mare. De la ea am invăţat să aleg, să cumpăr şi să vănd, să fac eu insămi anumite obiecte. Iar cănd aveam 20 de ani aveam propriul meu magazin".
Despre ocupaţii domestice
De ce in Thassos? De ce nu in Grecia continentală sau pe oricare dintre cele 1.000 de insule elene? Răspunsul vine simplu: "Pentru că nicăieri nu e ca acasă. Aici, totul e verde, iar marea e incredibil de liniştită şi de frumoasă. Alte insule au pămănt pietros şi case frumoase. Noi avem un pămănt minunat, pe care totul rodeşte. Thassosul a renăscut din cenuşă după incendiile din 1984 şi 1988. Acum e iarăşi verde şi vegetaţia coboară pănă la mare. Cred că zeii ocrotesc şi azi acest loc, pe care nu degeaba lumea il cunoaşte drept Insula Verde". Cum trăiesc thasioţii? "Oamenii au păstrat simplitatea şi sinceritatea strămoşilor. Aici avem două anotimpuri. Vara muncim, muncim, muncim... Iarna, grecii - mai ales femeile - stau acasă. Ce-mi place mie să fac in anotimpurile in care nu suntem asaltaţi de turişti? Să inveselesc viaţa casei. Imi place să citesc. Mai ales cărţi scrise de scriitori greci. Dar şi Umberto Eco - «Numele trandafirului»... Cărţi misterioase..." Face o pauză. Apoi: "O grecoaică ştie totul despre toate treburile casei. Nu-i este străină nici o ocupaţie domestică. Şi ne place să gătim. Mai ales prăjituri... Nu ne plac măncărurile semipreparate. Preferăm să gătim bucate tradiţionale. La noi in familie ne străngem cu toţii in fiecare duminică şi măncăm impreună: friptură, suvlaki şi un vin bun, roşu, de-aici din insulă, de la Prinos. Nu e un vin faimos, dar nouă ne place şi avem partea noastră pusă deoparte in fiecare an". Ce măncăruri preferă familia Sgouridis? "Mie imi place să mănănc mousaka, deşi nu e tipic grecească, aşa cum e pastitio. Specialitatea Thassosului este fasolada - un fel de supă cu fasole boabe, mari".
O reţetă de "pastitio"
Ar trebui mai intăi să-ţi pui la indemănă 6 căni de lapte, 12 linguri de făină, 200 g de unt, o linguriţă de sare de mare, 5 ouă. Pentru a prepara sosul se pun toate ingredientele intr-o tigaie, la foc mediu, amestecănd incontinuu. Cănd sosul se ingroaşă, se ia de pe foc şi se lasă deoparte.
Se sotează două-trei cepe tăiate mărunt, impreună cu 900 g carne de vită tocată, intr-o tigaie cu ulei de măsline. Se presară sare, piper şi pătrunjel. Se amestecă foarte bine timp de 10 minute. Se adaugă o jumătate de cană de vin, 300 g sos de tomate, două linguri de pastă de tomate şi se lasă să fiarbă pănă cănd lichidul este absorbit. Se fierbe un pachet de macaroane (sau paste cunoscute sub numele de "orzişor") in apă cu sare pănă cănd sunt gata. Se pun intr-o strecurătoare, se clătesc şi se scurg de apă. Se amestecă foarte bine cu o jumătate de cană de unt topit. Intr-o tavă de copt mai mare se pune o jumătate din cantitatea de paste. Se rade brănză, se acoperă cu amestecul de carne. Se presară brănză rasă peste carne şi se acoperă cu restul de paste. La sfărşit se rade din nou brănză. Se toarnă sosul in tavă. Se coace in cuptor, la 350 grade C, timp de 45 de minute, pănă cănd se rumenesc deasupra.

Oglinda timpului
Intre zecile de vase de porţelan pictat, oglinda in care se reflectă, de 25 de ani, chipul fiecărui turist intrat in magazinul Christei Sgouridis imi atrage atenţia. "A fost căndva o cutie in care puneam haine şi care s-a spart. Am luat scăndurile ei şi am făcut această oglindă. Pănza cu care e acoperită, din borangic cu fir metalic, e originală, e de aici, din Thassos".

"Totul se schimbă. Turismul a devenit un business. Sper insă ca Thassosul şi oamenii lui să nu se schimbe, să-şi păstreze simplitatea originară. Eu sigur voi rămăne mereu aceeaşi"
Christa Sgouridis

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 12 iunie 2007

Viile lui Dionyssos

Dionyssos, zeul grec, ar fi spus căndva: "Eu cred că vinul thassian, cu mirosul său discret de mere verzi, este cel mai bun dintre vinuri".
Istoria viticulturii şi vinificaţiei grecilor este străns legată de dezvoltarea şi decăderea acestei insule din nordul Mării Egee. Cu cinci secole inainte de Hristos, podgoriile din Macedonia şi din căteva insule egeene (Thassos, Pella, Stagira) erau cunoscute pe tot intinsul Greciei. Cu vinul din această zonă s-a "făcut" războiul impotriva Troiei şi cu acelaşi vin l-a adormit Ulysses pe uriaşul Ciclop. Dintre toate centrele de vinificaţie, cele din Thassos erau cele mai apreciate, iar Aristotel insuşi ar fi avut o vie in insulă.
O altă legendă aminteşte de Cleopatra, regina Eghipetului, care adora vinul din Thassos şi care primea in fiecare an o corabie plină de amfore cu preţiosul nectar. La vremea aceea, considerat cel mai bun vin al Greciei, pentru a nu fi falsificat era insemnat de inspectorii de piaţă - fiecare amforă era sigilată şi nici o navă nu avea voie să plece din port cu vin, decăt dacă avea aprobarea mai-marilor cetăţii. Funcţiona cu 2.500 de ani in urmă o lege foarte aspră, menită să protejeze ceea ce noi am numi azi "marca inregistrată" a vinului de Thassos.
Astăzi, in insulă mai cresc patru soiuri de viţă autohtonă, a căror vechime poate fi socotită din timpurile cănd thassienii ii aduceau ofrande lui Dionyssos şi lui Pan pe altarele aflate astăzi in situl arheologic de la Limenas. Cultivate pe suprafeţe restrănse şi avănd calităţile date de solurile stăncoase şi soarele arzător, aceste soiuri nu sunt foarte productive azi, dar reflectă gustul altui timp. Cunoscătorii pot intreba la Panagia sau in altă parte in insulă de unul dintre cele patru sortimente locale, dintre care vinul numit "Giorgina" pare să fie cel mai cunoscut. Cu 7-8 euro se poate cumpăra un "vin-suvenir", care să-ţi aducă aminte, peste vreme, de o vacanţă petrecută pe Insula de Smarald.

O fermă antică
Din vara aceasta, turiştii mai au o provocare: arheologii greci au anunţat descoperirea unei ferme antice, un sit complex ce cuprinde o presă pentru vin şi alte instalaţii pentru vinificaţie, datate din perioada imediat următoare morţii lui Alexandru cel Mare (323 i.Hr.) Situat in partea de sud a insulei, nu departe de Limenaria, la 500 m altitudine, pe versantul stăncos care urcă spre vechiul Kastro, situl arheologic este o dovadă palpabilă a faptului că legendele au sămburele lor de adevăr.
Antidotus, celebru autor de comedii al Antichităţii, ne invăţa chiar intr-una dintre piesele sale, cum să "ne hrănim" cu vinul din Thassos, inmuind in el de două ori o bucată de păine. Şi tot el spunea: "Răsfaţă-mă cu un vin thassian - de fiecare dată cănd il beau, sufletul meu este tulburat!".

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 12 iunie 2007

Cetatea din varful muntelui

"Un safari in munti." Astfel ne descriau localnicii aventura unui drum spre Kastro, vechea cetate de pe stanci. "Un safari" nu pentru ca am fi intalnit cine stie ce fiare - pe care sa le vanam cu vartosia unui Hercule, eroul atat de iubit de thassieni - ci fiindca urcusul pe drumurile rosiatice care serpuiesc prin padurile de livezi nu se poate face decat cu jeepul.
Asa ca intr-o dimineata am inchiriat si noi un jeep si am pornit "to Kastro". In Limenaria, in zilele de dinainte, fusesem preveniti asupra a ceea ce avem de vazut. O cetate cu case de piatra si acoperisuri de piatra, ridicata direct pe piatra rece a muntelui. O cetate in care sute de ani thassienii traisera retrasi de teama piratilor care bantuiau Marea Egee si care isi facusera un obicei sa prade insula.
ISTORIA CETATII CELOR TREI CETATI. "Dimineata coborau din cetate - sunt 12 kilometri, drum intortocheat si greu, pana la mare - si aveau grija de plantatiile de maslini de pe munte, de gradinile de la poalele lui, treceau pe la stupi si pe la stanile cu capre si oi, mergeau la minele de aur si argint ori plecau pe mare. Noaptea urcau din nou in munti. Asa, aparati de baricadele de stanca, asteptau sa vina o noua dimineata." Ritmul acesta diurn-nocturn se repeta fara greseala. Ani, decenii, secole. Doctorul Ioannis Papagheorghiu, gazda noastra din Limenaria, ne vorbise despre "cetatea celor trei cetati". Era o metafora, dar si o reflectare a evolutiei istorice a locurilor. "Mai intai au fost cetatile din munti. Si aici, la Kastro, dar si la Maries, ori la Kazavities, ori la Panagia... O data cu exploatarea miniera de zinc de la Metalia, la sfarsitul secolului al XIX-lea, oamenii au inceput sa coboare din orasul-de-sus spre mare. Atunci s-au ridicat primele case ale Limenariei. Astazi, pe tarm este orasul de jos, Limenaria, cu pensiuni, hoteluri si taverne. E mai mult o statiune. Grecii au casele lor, doi kilometri mai sus, in orasul-de-mijloc, Kalivia. Kalivia inseamna «viata buna». Orasul-de-sus, Kastro, a ramas mai mult o cetate spirituala. Acolo, in fiecare an, la 18 ianuarie, urcam toti sa-l sarbatorim pe Sfantul Athanasie, protectorul Limenariei. Ascultam slujba in biserica, sfintim bucatele, dupa care pe platou se intind mesele si toata lumea mananca si se bucura."
IN CUIBUL VULTURILOR. Ajungem la Kastro dupa mai bine de un ceas. Urcusul il facusem in mai multe etape, oprind pentru a fotografia batranii maslini cu trunchiuri contorsionate, urdinisul albinelor salbatice spanzurand pe ramurile pinilor, caprele care-ti sareau dinainte fara sfiala. Eram, nu-i asa, in tinutul lui Pan, cel cu coarne de tap. Pe un platou stancos, orasul adormit ne-a primit scanteind alb, in soare. De aici, insula pare un trandafir cu petale de piatra. Si dincolo de ultima petala rasfranta - marea albastra si inca un munte. Athosul: cred ca de nicaieri nu ne-a parut mai aproape...
Singura oaza de viata din Kastro e la taverna lui Kosta. Kosta Makedos, din neamul intailor locuitori ai cetatii, pastratorul cheii bisericii. O cheie uriasa, cu un secret al ei care face ca barna din spatele usii sa se miste. Cheia si secretul se mostenesc din tata in fiu si se spune ca in neamul lui Kosta toti barbatii sunt binecuvantati cu un fiu.
Intram mai intai in sfantul lacas - unde nu ni se permite sa facem fotografii - , minunandu-ne de odoarele ei. Si, dupa cuvenitul gest de inchinaciune, multumim Sfantului Athanasie ca ne-a ocrotit pana aici. Apoi, Kosta ne pofteste la masa. Bucate simple: iaurt de capra cu miere si nuci si un pahar cu tsipouro.
Kosta Makedos, thassianul, ne aminteste ca suntem pe insula celui mai mare campion olimpic al Antichitatii si ne provoaca la o competitie sportiva, oferind ca premiu un borcan cu miere. Kosta face daruri turistilor, iar acestia se intorc la el, an dupa an, aducandu-i daruri pe care le atarna pe pereti. Este felul grecilor de a ne arata ca ne pretuiesc amintirea. Poate sa fi fost aerul tare al inaltimilor, poate emotia intalnirii cu cetatea adormita - cert este ca nicaieri nu ne-a parut mai gustos iaurtul cu miere. Kosta iti ofera o portie pentru doua persoane si insista sa mananci pana la capat. "Pentru iaurtul din castronul asta am muls zece capre!" Aici, la munte, totul se aduna cu truda si mancarea trebuie respectata.

PARINTELE ORTODOXIEI
Sfantul Athanasie cel Mare, considerat parintele Ortodoxiei, a fost cel mai mare teolog al vremurilor sale. A participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325), unde a combatut invataturile lui Arie, iar spre sfarsitul vietii a fost Episcop al Alexandriei. Cele mai importante lucrari ale sale sunt "Cuvant despre intruparea Logosului" si "Viata Sfantului Antonie". Aceasta din urma este recunoscuta ca fiind una dintre cele mai frumoase scrieri ale literaturii crestine universale, un model pentru vietuirea monahala. Sfantul Athanasie cel Mare, initiatorul vietii monahale athonite, a fost inmormantat pe Muntele Athos, avand langa el bastonul de fier de doi coti si crucea de lemn ferecata in fier pe care o purta la piept.

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 4 octombrie 2006

Vizionarul

"Cum traiau thassienii in Antichitate?" Ii pun intrebarea asta doctorului Ioannis Papagheorghiu in vreme ce vizitam impreuna muzeul care ii poarta numele, in Kalivia. "Cum traiau? Multi, asa cum traiesc si astazi thassienii: de pe urma mierii de albine, a maslinelor, a minelor de cupru si argint, a marmurei... Marmura de Thassos a fost considerata una dintre cele mai frumoase din Mediterana si multe dintre capodoperele antice au fost lucrate in aceasta piatra pura. Uite, aici, in spatiul acesta, am adunate cateva exponate rare, pe care nu le veti mai intalni niciunde..." Ne arata, cu un gest larg, acele "resturi de piatra" care inmagazineaza forta teluricului si energiile zeilor.
Aflat, la timpul vizitei noastre, in reorganizare, Muzeul Papagheorghiu este unic in Grecia: un muzeu arheologic particular. Citesc placutele care insotesc fiecare exponat. "Mama Geea cu sanii ampli." "Zeus, regele zeilor si marele amant al muritoarelor." "Teogene, faimos atlet al insulei, era mai iute ca vantul si imbatabil la lupte; proaspat ca briza marii, robust si atat de admirat de tineri si de femei, incat zeii i-au dat nemurirea." "Un cap al lui Pan, zeul pastorilor." Printre zei si insemnele lor, intalnim si amfore cu fundul drept, anume pentru a putea fi fixate in cala corabiei, prese pentru obtinerea uleiului de masline, dar si... basoreliefuri reprezentand banchete funerare.
Cum au fost culese toate aceste piese de o valoare inestimabila? "A fost greu, pentru ca in Grecia exista legi foarte aspre. Toata munca mea de cercetator se intinde pe 40 de ani. Se mai descopera si astazi piese arheologice. Oamenii dau de ele pe camp, cand se fac lucrari agricole, ori cand sapa fundatii pentru case. Unele ies din pamant, altele sunt aduse de mare... Eu le cumpar si le adun. Pentru viitor..."
Viitorul! Iata ce il preocupa pe fiul lui Hipocrate (pentru ca, trebuie sa va spun, Ioannis Papagheorghiu este "doctor de oameni", meserie pe care barbatii din familia lui o practica din tata in fiu, poate chiar de pe vremea cand Hipocrate poposise in insula, pentru a scrie prima mare carte de medicina a lumii). Si pentru ca, la 82 de ani, nu stie cum sa traiasca altfel decat proiectand viitorul, acum se zbate sa aduca la viata doua mari proiecte: un aeroport pe insula (pentru care a donat deja terenul statului grec) si gasirea unei solutii viabile pentru a... incalzi marea. "As vrea sa acopar golful acesta, unde astazi e portul, pentru ca si iarna sa vina turistii sa faca baie in mare..."

"Fara presa de ulei (astazi exponat in Muzeul Papagheorggiu), thassienii nu ar fi putut razbi peste veacuri. Maslinii le-au asigurat dintotdeauna prosperitatea"

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 4 octombrie 2006

Frumoasa Aliki

Mai intai m-a frapat o imagine descoperita pe internet, atunci cand am predocumentat calatoria in Thassos: tentacule de caracatita, intinse la uscat, cu carlige de rufe multicolore. Era, inainte de toate, un clenci pentru turisti.
La Aliki, pe un promontoriu din sud-estul insulei, aveam sa descopar si sa fotografiez eu insumi plaja, privita printre tentaculele de octopus. Insa, mai mult decat atat, am descoperit aici un preaplin de legende si arome. La numai cativa zeci de metri distanta de terasa imbietoare, se afla ruinele unei agora antice si, pe deal, ramasitele unei bazilici din secolul al V-lea.
CETATEA. Legenda spune ca, in Antichitate, Peninsula Aliki a fost condusa de Regina Aliki. Frumoasa Aliki. Se observa si acum pe coasta peninsulei ramasitele vechii cetati, iar valurile aduc si azi, cand si cand, resturi de vase antice pe care le depun pe tarm.
Pe langa aceste vestigii s-au mai gasit si doua sanctuare construite in jurul secolului al VII-lea in Golful Ierihon, iar in interiorul acestora s-a descoperit o statuie de bronz a unui "Kouros" - denumirea data unui tanar atlet grec.
MARMURA SI MAREA. Daca te incumeti sa urci cativa pasi pe colina, bazilica ruinata te primeste, cu singura-i coloana ramasa intreaga in picioare, de veghe. Iar dincolo de ea, privelistea te uluieste. Abandonata, una dintre fostele cariere de marmura pare o nava pe jumatate scufundata in mare. A functionat pana in anul 365, cand din cauza unui cutremur a fost parasita de muncitori, iar acum a devenit monument istoric. Dovada cantitatii mare de marmura extrasa din Aliki este si Marmarostra - drumul de marmura - , care leaga Aliki de Limenas.
Dupa lungi momente de contemplatie, pe fundalul marii ce-si sparge val dupa val de stanca, ma intorc la taverna de pe celalalt tarm al peninsulei. Aici, ma asteapta o salata greceasca, o portie de caracatita pe gratar si un pahar cu ouzo, ametitoarea bautura cu mastih. La sfarsitul mesei, patroana tavernei imi aduce ea insasi, din partea casei, halva greceasca, indulcita cu miere si aromata cu scortisoara...
Din larg se aude cant de sirene, ori poate canta, pornita pe mari in vasu-i de aur, frumoasa Aliki...

"Baiat de pravalie. Nu e magazin sau taverna in Thassos unde, peste vara, sa nu intalnesti un adolescent surazator sa te serveasca. De mici, invata ca turismul le poate asigura hrana."

"Tentacule de octopus, atarnate pe sfoara. O priveliste nu tocmai rara in Thassos. Nu stiu cat este un mod de a prezerva carnea vietuitoarelor marine si cat un mod de a atrage turistii..."

In Jurnalul national, Jurnalul de bucatarie din 4 octombrie 2006

Izvorul de la Arhangelos

Am zarit-o intaia oara - dominand, semeata, stancile - in vreme ce vasul de croaziera oprise pentru o escala intr-un golf pitoresc a carui apa lucea in soare precum caratele unui smarald. Ghidul arata cu o mana spre cuibul acela de vulturi, rostind un singur cuvant: Arhangelos. Adica Manastirea Sfantului Arhanghel Mihail. Parea inaccesibila, impunatoare, reflectand, alb, stanca marmoreana.
Coborand pe sosea, dinspre Aliki, manastirea s-a dovedit a nu fi atat de inaccesibila. Dincolo de poarta, o liniste parfumata de roze iti impune tacere. Si-apoi, nici nu mai ai putere sa rostesti vreun cuvant zarind, dincolo de acoperisurile de piatra ale bisericii vechi, intinsul marii si Muntele Sfant. Asa ca primele zeci de minute le-am petrecut in mutenie, sprijinind cu umarul un rodiu tanar si sfios, pe ramurile caruia rodiile plesnira, imprastiindu-si samburii. Abia dupa timpul de reculegere ne-am incumetat sa vorbim uneia dintre maicute, care s-a impotrivit sa o inregistram, sa o fotografiem ori sa ne dea numele. "Aici, in manastire, sunt cateva lucruri care tin de viata noastra privata. Vocea, chipul si numele nostru ne apartin." Poate, mai bine, dorim o cafea greceasca si un pahar cu apa rece, c-om fi osteniti de pe drum? Ori o bucata de rahat de smochine, cu aceeasi nelipsita apa rece? Ori o prajitura de casa? Si apa rece...
OMUL SFANT. La Arhangelos, ca de altfel in intreaga insula, apa rece este o binecuvantare. Si apoi, cum sa nu fie asa, cand insasi istoria acestui sfant lacas este legata de una dintre multele minuni ale Arhanghelului Mihail, faptuite aici, in Thassos, unde din piatra seaca el le dete izvoare. Una dintre ele vorbeste despre un sfant numit Luca, un ascet care a trait aici la sfarsitul secolului al XI-lea si caruia i se datoreaza ridicarea unei biserici in munti, inchinata Sfantului Apostol Ioan Teologul (de la aceasta biserica se trage si azi numele satului aceluia, Teologos). Dupa mai multi ani traiti intre oamenii din munti, Luca s-a retras din nou, de data asta pe tarmul marii, nu departe de Aliki, construind o noua biserica, ale carei ruini exista si astazi. Dupa o vreme, s-a mutat din nou, mai spre vest, pe stancile de care se izbeau valurile, cam pe locul unde e manastirea de azi.
MINUNILE. Acolo, la malul marii, i s-a aratat Arhanghelul Mihail. Si pentru ca Luca se temea ca viziunea este doar o incercare diavoleasca, i-a cerut sfantului sa faca o minune. Arhanghelul Mihail a izbit cu carja intr-o piatra si atunci a izbucnit un izvor, indemnandu-l pe schimnic sa bea din apa rece si astfel nu va mai fi ispitit niciodata. I-a cerut in schimb sa ridice o noua biserica, unde oamenii sa-si gaseasca mantuirea. Legenda izvorului nu se incheie aici.
Se spune ca pe timpul stapanirii otomane a insulei, un turc a incercat sa ii impiedice pe locuitori sa se roage in sfantul lacas. Pentru a-si duce planul la indeplinire, a profanat izvorul, scaldandu-se in el. Turcul a murit, iar izvorul a secat. A doua zi, preotul bisericii a avut o noua viziune. Arhanghelul Mihail l-a sfatuit sa arunce lesul turcului si sa mearga pe malul marii. Avea sa vada cum, dintr-o pestera, tasneste o lumina. Acolo va gasi un alt izvor cu puteri miraculoase. Si astazi, izvorul din pestera imprastie in aer parfumuri minunate, iar cei care se duc acolo povestesc despre minunile intamplate. Si tot de Arhanghelul Mihail se leaga si povestea gasirii "cuiului sfant", care l-a pironit pe Hristos pe cruce, si care astazi se numara printre relicvele manastirii.

CEASURI DE ASCULTARE, CEASURI DE RUGACIUNE
Viata la Manastirea Arhangelos, avea sa ne spuna una dintre vietuitoarele sfantului lacas, se desfasoara dupa regula oricarei manastiri, impartita in ceasuri de munca, fiecare pe unde au primit "ascultare" de la parintelele duhovnic ori de la stareta manastirii, si in ceasuri de rugaciune. Rodul muncii lor e adeseori un obiect pe care il poti cumpara: o icoana pictata, o impletitura, un borcan cu dulceata de smochine sau cu marmelada de prune.

ARHONDARICUL
Ospetia este una dintre legile sfinte ale manastirilor crestine. In Thassos esti intotdeauna servit cu o cafea sau cu dulciuri. Vizitatorii sunt poftiti in arhondaric, unde li se ofera cafea sau rahat si un pahar cu apa rece, dupa care monahul sau monahia (dupa caz) ii binecuvanteaza, sa fie ocrotiti la drum.
Viata in Manastirea Arhangelos, avea sa ne spuna una dintre vietuitoarele sfantului lacas, se desfasoara dupa regula oricarei manastiri, impartita in ceasuri de munca, care pe unde au primit "ascultare" de la parintele duhovnic ori de la stareta manastirii, si in ceasuri de rugaciune. Rodul muncii lor e adeseori un obiect pe care il poti cumpara: o icoana pictata, o impletitura, un borcan cu dulceata de smochine sau cu marmelada de prune.

MANASTIREA PANAGOUDA
In munti, nu departe de inima Thassosului, la cativa kilometri de satul stravechi Maries (sau "cele doua Marii"), se afla o alta manastire foarte veche, Panagouda, inchinata Fecioarei Maria. Turistii ajung destul de rar aici - doar cei initiati ori cei ratacitori bat la poarta. Drumul nu e marcat prea bine, insa merita sa incerci sa ajungi, pentru pacea locului si pentru legendele lui. Aici, pe un perete se afla pictat Sfantul Hristofor, infatisat in iconografie cu cap de caine. Iar dincolo de o usita de lemn, situata in partea stanga a naosului, se afla un alt izvor facator de minuni, care curge chiar din icoana Arhanghelului Mihail, pictata pe zid.

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 4 octombrie 2006

Pranzul piratilor

"Ionio" - batranul vas din lemn "cum nu se mai gaseste altul in toata Mediterana" (imi spusese Dimos, "piratul" cu chipul strabatut de cicatrice si voce grava, baritonala) - inainta de-a lungul coastelor sud-estice ale Thassosului. Pornisem din Golful Limenariei vreo 20 de persoane, intre care si patru sarbi, in cautarea unor aventuri exotice, fermecati si de clasicele povesti cu sirene cu glas tanguios - i se mai spune si Insula Sirenelor, nu? - ori de intamplari cu pirati si fecioare rapite. Vasul se napustise deja in larg, infiorandu-ne pantecele cu tangajul lui, cand am fost chemati la micul dejun. Era doar o pregatire generala pentru ceea ce, in programul croazierei, avea sa se numeasca "pranzul piratilor".
LEGENDELE. Athosul se vedea parca la o aruncatura de bat peste mare. Ti-era teama sa vorbesti cu glas prea ridicat, sa nu te auda sfintii de dincolo de valuri.
Apa era limpede, de-i ghiceai adancul, cerul - senin, un turcoaz bland, in competitie cu turcoazul apelor - te facea sa te simti, in trupul corabiei, ca Iona in trupul balenei. Nu, balene nu sunt, pe-aici, delfinii ratacesc, in legenda, prin barba ravasita a lui Neptun, iar pestii (pe care am incercat a-i prinde intr-unul dintre golfuri) sunt poate prea dibaci pentru tehnica noastra de pescari incepatori. Asa ca, in ciuda avertismentelor lui Dimos - "No fish - no food!" - am strans unditele in carligul carora ni se prinsesera numai iluzii. E mai cuminte reveria in razele soarelui de septembrie. Ori iscodirea cu ochi mult-prea-curios a malurilor stancoase, pe langa care roiesc alcionii, pasari indragostite, blestemate de zei sa nu se intalneasca niciodata. Legenda spune ca pentru cine stie ce impotrivire - o poveste de dragoste si gelozie se ascunde aici - , zeii au hotarat ca un rege grec si frumoasa lui sotie sa se transforme in doua pasari care sa se caute mereu, fara a se intalni. Sa-si faca pe stanci, in bataia valurilor, cuibul, pe care mereu maniile vremii sa-l strice. Si numai de doua ori pe an, in miez de iarna, cate sapte zile o data, vantul si valul sa stea si cei doi indragostiti sa se intalneasca, binecuvantat fiindu-le culcusul cu urmasi...
PRANZUL. Ochiul se intoarce dinspre tarmuri spre ape si apoi din nou spre stancile de care sta agatat vreun maslin. Dulcea navigare prin golfuri de azur si lungile scufundari in apele de smarald fac sa ne razbeasca, pana la urma, foamea. Foamea care nu tine cont de frumusete. Si atunci, unul dintre vajnicii marinari incepe sa aprinda carbunii, pe gratar se pregateste suvlaki (un fel de frigarui cu carne de berbec), vinul incepe nestavilit sa curga si Dimos sa cante; si pare ca Zorba Grecul poposeste dintr-o data langa noi.
Gasindu-ti echilibrul in miscarile navei, musti zdravan dintr-un suvlaki, incerci si gustul salatei taranesti, cu legume din belsug si, chiar inainte de a te satura, simti ca nu pranzul conteaza, ci apa si cerul, corabia si cantecul lui Dimos.

"O portie de suvlaki, gatita marinareste, pe gratarul asezat deasupra apelor - iata o experienta care merita incercata"

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 4 octombrie 2006

In bucatarie la Dionyssos

N-o sa va vina sa credeti! Am pescuit, intr-o dupa-amiaza, la Limenaria, in port, unde trag vapoarele si e apa mai adanca, o caracatita de trei kilograme! S-a prins indata ce am aruncat coltul de paine infasurat in carlige mici... Niste unditari de treaba m-au ajutat, pe urma, sa crestez octopodul si l-au izbit de mai multe ori, ca sa se scurga repede lichidul amar si negru care, in farfurie, schimba gustul carnii. Cum nu mancasem niciodata o caracatita prinsa chiar de mine, urmatorul gand a fost unde sa o prepar, pentru ca doctorul Papageorgiu, la care stateam, schimbase demult masina de gatit cu masina de cules masline. Asa l-am intalnit pe Yannis, patronul de la Dionyssos, restaurantul cel mai cunoscut din toata insula Thassos.
YANNIS. Am riscat sa ma duc la el pe la patru dupa-amiaza, cand restaurantele, ca si magazinele insulei, sunt inchise, dar totusi, am avut noroc: Yannis ma astepta. "Vreti sa fie la gratar, sau fiarta in sos de vin?", ma intreba cu o eleganta fireasca. Am ales varianta a doua, luandu-mi un ragaz de cateva ore, pana cand carnea se va fi fezandat, dupa reteta bucatariei thassiote. Timpul s-a scurs insa cu folos, pentru ca Yannis mi-a povestit o multime de lucruri despre gastronomia insulei.
"Aici, noi folosim numai ingrediente locale, in stare proaspata. Ne ferim de conserve si de orice tratament chimic al produselor, fie ca este vorba despre carne, legume, fructe sau vinuri. In ultimii ani, turistii romani care ajung la noi au inceput sa aprecieze si ei puritatea mancarurilor noastre. Cel mai mult le place pestele. Pe urma, calmarii, caracatitele… produse marine, usoare pentru stomac. Chiar ma gandeam sa va-ntreb, daca la voi, acolo, in Romania, sunt atatia oameni care sufera de stomac, de ce nu vin in Thassos, ca sa-i lecuim cu darurile Marii Egee?"... Si, in vreme ce stam la taifas, pe masa asezata pe strada, langa platani, apar, pe rand, un choriatiki (salata taraneasca, zisa si "greceasca"), o cafea insotita de nelipsitul pahar cu apa si, la urma de tot, "pour la bonne bouche", chiar inainte de a fi gata minunea de caracatita - degetarul de tsipouro, distilat, cu un an in urma, undeva, pe langa Kastro...
Cred ca nu gresesc, dar, in ziua aceea, am inteles ce inseamna bucataria greceasca.

"Vinul face viata mai lunga si de aceea noi, grecii, bem mult vin. Cand e frig afara, preferam vinul rosu, iar vara bem vin alb"

"Vara, grecul prefera sa manance peste, care este un aliment foarte usor. Cei pescuiti din apele din jurul insulei sunt foarte buni, pentru ca apele noastre nu sunt poluate"
Yannis Rigatis, Restaurantul Dionyssos, Limenaria

IAURT CU DULCEATA
Se poate face la fel de bine cu iaurt de oaie, de capra sau cu iaurt de vaca foarte gras, peste care se adauga dulceata de fructe, pregatita dupa retetele din Thassos, dintr-un kilogram de fructe, 400 g zahar si 400 g miere. Este un desert usor si racoritor, potrivit in oricare anotimp.

MUSAKA A LA YANNIS
Pentru un neprofesionist, este o mancare foarte greu de facut, pentru ca necesita multa munca. Prajim mai intai doua cepe, adaugam trei rosii taiate felii si le prajim si pe ele, dupa care turnam trei pahare cu apa sarata si piperata. Luam patru cartofi, ii taiem in sferturi si ii prajim si pe ei in ulei de masline. Cand sunt gata, pregatim vinetele, taindu-le felii si prajindu-le in ulei. In vasul pentru musaka punem mai intai un rand de carne de vita tocata si condimentata, apoi un strat de vinete, unul de carne si din nou un strat de vinete. Cand toate acestea sunt gata, luam putin ulei de masline, cinci linguri cu faina si un litru de lapte, pe care le amestecam bine, lasandu-le sa fiarba pana cand sosul se ingroasa foarte tare. Atunci luam de pe foc, adaugam trei oua si o bucatica de branza si mai aducem putin pe foc. Cand totul e gata si a fiert, turnam sosul acesta foarte gros peste ultimul strat de vinete si dam la cuptor. La masa, musakaua se serveste cu cartofii prajiti in sferturi, peste care turnam sosul de rosii cu ceapa.

SALATA DIONYSSOS
Ca deschidere la orice masa, Yannis iti propune una dintre salatele de casa realizate dupa reteta proprie. Una dintre acestea contine ardei copt (rupt in fasii), ardei gras (taiat felii), rosii taiate, ceapa (julien), ardei iute murat, felii de sfecla murata, oua tari, masline, feta si verdeturi. In functie de anotimp, o parte dintre ingrediente pot fi inlocuite cu altele, aflate la indemana.

PALAMIDA LA GRATAR
Palamida este o ruda apropiata a scrumbiilor si a macroului. De dimensiuni mai mari decat macroul, mai grasa si mai gustoasa, se pregateste foarte bine pe gratar. Suculenta ei este tocmai potrivita pentru o garnitura de cartofi prajiti, asociati cu legume proaspete si o jumatate de lamaie.

CARACATITA IN SOS DE VIN
Pentru inceput, caracatita proaspata se curata de cap si se goleste de continut, iar tentaculele se pun in putin vin rosu cu oregano, la fezandat. Dupa cateva ore (sau a doua zi), se pune la fiert intr-un litru de vin rosu, cu doua cani cu apa si o jumatate de ceasca cu ulei de masline si se lasa la foc mic cel putin trei ore. Sosul gros, care ramane in cratita, se mai condimenteaza, dupa nevoie, cu oregano si sare. Yannis sustine ca tentaculele de caracatita ar iesi inca mai fragede (desi si asa se topeau in gura!), daca in loc de caracatita proaspata am gati una care a stat in congelator cel putin trei luni.

In Jurnalul national, Jurnalul de bucatarie din 4 octombrie 2006

O lectie dulce cum e mierea

"Va asteptam! Va pregatesc chiar acum doua deserturi!", ne-a spus Sotiria Kiriatzidou imediat ce am intrat in magazinul ei. "Sotiro's Workshop" este un magazin cu produse naturiste, specifice Insulei Thassos, si unde, in fiecare dimineata, daca ai curiozitatea, poti invata de la Sotiria cum se gateste un delicios desert thassian.
In dimineata aceea, invataceii Sotiriei am fost chiar noi. Si, cum nu ne-am trezit chiar atat de devreme, lectia noastra a inceput cu… ultima etapa. Sotiria a taiat doua portii de saraigli (termenul local pentru sarailie), le-a pus pe farfurie, le-a presarat cu nuca proaspata si ne-a indemnat sa gustam. "Mmmm... delicioase!", am exclamat. Dupa care ne-am aratat mirati ca nu au forma pe care o cunosteam, cu multe foi in miezul carora se ascund mierea si nuca.
RETETA. "Noi, aici, facem saraigliile cu foi de casa, obtinute din faina si ulei de masline iar nucile le folosim crude. Muntii Thassosului sunt plini de nuci rataciti printre maslini batrani, iar mierea de albine a fost dintotdeauna o bogatie inestimabila a acestor locuri."
Intre timp, pregatise deja aluatul si se juca rotind o foaie in aer, pentru a o subtia. "Cand ma simt bine, o arunc in aer, o invart si-i dau din energia mea", ne spune zambind. Cand nu-i este Sotiriei bine? - e o intrebare pe care am vrea sa o punem, caci este cea mai tonica persoana pe care am intalnit-o in Limenaria si in toata insula. "Noi traim aici in multa armonie, pentru ca avem liniste, marea limpede, produse naturale si multa dragoste in inimi. O dragoste nemasurata, care se adreseaza intregii lumi."
ISTORII. Cat a vorbit, a continuat sa gateasca, dupa care ne-a imbiat cu inca o portie de saraigli. "Aici, in Thassos, saraigliile se fac asa cum le-am descris. Cateva sute de ani am fost sub stapanire otomana si deserturile s-au cam amestecat. Facem si baclavale, si alte dulciuri cu denumiri turcesti, insa intotdeauna exista ceva specific. Deserturile sunt mult mai simple." Si incepe o noua demonstratie. "Prajitura cu miere sau melopitaki. Aluatul il facem dintr-un pahar cu ulei de masline, un pahar cu vin alb, jumatate de kilogram de zahar si putina vanilie. Pentru umplutura, radem sase mere si le amestecam cu scortisoara si nuci. Facem mingiute mai mici din aluat, le intindem, asezam o folie deasupra si le subtiem cu o vergea de lemn. Apoi, punem putina umplutura pe jumatate de foaie si o dam in doua, obtinand forme de jumatate de luna... Mai doriti sa gustati ceva?"

"Avem multi maslini in Thassos si multa miere. Acum 50 de ani, viata era foarte grea in insula si femeile au fost nevoite sa foloseasca din plin aceste produse locale. Sa faca din putin ceva de mancare pentru a-si hrani familiile".

"Trebuie sa fim foarte atenti la ceea ce mancam, pentru ca o hrana sanatoasa ne asigura sanatatea corpului si a mintii. Eu recomand folosirea uleiului de masline extravirgin, obtinut prin presare mecanica, mult mai sanatos decat cel obtinut prin centrifugare."
Sotiria Kiriatzidou


SARAIGLI CA IN INSULA THASSOS

Se prepara un aluat dintr-un kilogram de faina, o ceasca cu ulei de masline extravirgin (obtinut prin presare mecanica) si putina sare. Acest aluat se rupe in sase bucati.Fiecare bucata de aluat se intinde cu o vergea de lemn, facandu-se o foaie foarte subtire. Foile se incretesc usor si se asaza una langa alta in tava. Se toarna peste aluatul din tava ulei de masline din belsug si se da totul la cuptor pana cand aluatul incepe sa se rumeneasca frumos.Se face siropul cu miere, dintr-un litru de apa si o jumatate de kilogram de miere. Siropul se va pune deasupra cand desertul este scos din cuptor. Peste fiecare portie de saraigli, dupa ce siropul de miere s-a impregnat in aluatul copt, se presara miez de nuca proaspat zdrobit. "E un desert sanatos, pentru ca ingredientele din aceasta prajitura sunt toate naturale si de buna calitate", ne recomanda Sotiria Kiriatzidou.


In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie, 4 octombrie 2006

Cand marmura prinde viata!

"O bucata de marmura. Mai alba, mai fina decat zapada!" Asa imi definea insula Thassos, in putine cuvinte, sculptorul Kostas Lovoulos din Limenaria. O bucata de marmura in care "fidiasii" Greciei - din vechime si pana azi - si-au sculptat capodoperele. Ne-am apropiat de sufletul marmurei mai intai in gradina deschisa tuturor din Limenaria, acolo unde Kostas ii invata pe thassieni si pe turisti sa sculpteze. "Aici, fiecare vine, isi alege o piatra ori o bucata de lemn si sculpteaza. Cand se termina vacanta, fiecare pleaca in tara lui si se intoarce in vara urmatoare, sa-si continue lucrarea..." Intr-un colt, urmarim pe o harta a insulei, sculptata in piatra de un medic dintr-un alt orasel thassiot, drumul din sud spre nord, la Limenas. Acolo se afla semnele inceputului vietii in insula...
CETATEA ZEILOR. Ne-am rezervat cateva ceasuri pentru urcusul pe Acropolele din Limenas. La pas, pe cararea ingusta. Dupa ce trecem sa ne inchinam lui Dionyssos, in sanctuarul aflat nu departe de port, incercam rezonanta formidabila a teatrului antic. "Privesc aceste resturi de coloane grecesti...", incep cu un vers din Nichita. Apoi, urcam spre vechiul templu al lui Apollo Pythios. Din piatra vechiului sanctuar s-a ridicat, in secolul al XIV-lea, castelul genovezului Tedisco Zaccaria, caruia i-a urmat, in secolul al XV-lea, un alt genovez, Gattelusi. Fragmente ale templului lui Apollo ne atrag privirea: un banchet funerar, fastuos, sculptat in piatra, e acum piatra de constructie, undeva la temelia zidului de nord. Caprele ratacesc printre monumente, in ciuda gardurilor de sarma. Undeva, pe o stanca vecina, se zareste o stana.
Urcam din nou pana la Templul Atenei, ocrotitorul anticului oras Thassos, si inca mai sus, pana la altarul lui Pan, zeul cu picioare de tap, protectorul turmelor si al fiarelor. Legenda spune ca Pan s-ar fi nascut chiar acolo, in insula. Ca ii placeau petrecerile si ca se simtea bine in compania lui Dionyssos.
CETATEA OAMENILOR. In fine, coboram din cetatea zeilor in cetatea oamenilor. Dincolo de agora antica, impanzita si ea de altare, zarim turla unei biserici din secolul al IX-lea si alaturi de ea, in alb si albastru, turla unei alte biserici, mai noi. De acolo, mai departe, orasul prinde viata si tavernele ne asteapta sa descoperim gustul bucatelor grecesti.

"La vedere"
In multe taverne, bucatarii greci gatesc "la vedere" mancaruri dupa retete aduse "de acasa". Preparatele au alt gust de la un restaurant la altul, de la o taverna la alta, astfel incat orice degustare e o aventura frumoasa. Pestii si fructele de mare, preparate in moduri traditionale, se numara printre cele mai apreciate feluri de mancare servite in tavernele din Thassos. Si nu e de mirare, caci ne aflam intr-un tinut inconjurat din toate partile de ape.

ORASELE DIN MUNTE
Orice turist care ajunge in Thassos ar trebui sa renunte pentru cateva ore la provocarile marii, pentru a se refugia in orasele din munti. La Teologos, la Maries, la Panagia ori la Kazavities - peste tot, ai prilejul sa descoperi o lume cu totul deosebita de tot ceea ce stiai. Adevarate cetati de piatra - restaurate (precum o parte din Teologos sau Panagia) ori pastrand parca prea dureros patina vremii - , toate aceste locuri par adancite in taceri pe care le spulbera, ziua, roitul albinelor, noaptea, cantecul privighetorilor. Iar atunci cand calatorul cauta odihna, ii rasare dinainte o taverna ocrotita de un platan urias, unde i se ofera o cescuta cu cafea.


"O casa veche, in Teologos. Orasul este recunoscut pentru tavernele sale Acoperisurile din sisturi de piatra de la Panagia, celebra si pentru izvoarele sale Thassosul are zeci de mici plaje pitoresti, una mai frumoasa decat cealalta".

"In secolul al XIV-lea, genovezii au construit la Limenas o cetate, folosind piatra din vechile temple grecesti. Inclus in zid, un basorelief reprezentand un banchet funerar".


TEATRUL ANTIC
Este construit intr-o cavitate naturala a unui deal, Hipocrate plasand constructia acestuia in jurul secolului al V-lea i.Hh. La inceputul secolului al III-lea, scena era placata integral cu marmura, iar avanscena ii era dedicata lui Thassian Lysistratos, fiul lui Kodes si al lui Dionyssos, o parte din aceasta pastrandu-se pana azi. In epoca romana, teatrul a fost renovat, iar dupa secolul I rolul lui s-a schimbat, acesta devenind scena de lupta a gladiatorilor. In secolul al II-lea, Eragoras, fiul lui Eufrillos, a construit un parapet din placi de marmura, pentru a proteja audienta de fiarele care se luptau in ring. Din aceeasi perioada, dateaza si avanscena impodobita cu reprezentari ale zeilor greci.

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 4 octombrie 2006

Thassos - insula verde, acoperita cu maslini

A face un drum in Insula Thassos, la fel ca o calatorie in Grecia profunda, inseamna a te inscrie intr-o aventura a cunoasterii. Odata ancorat pe acest muzeu plutitor, nu-ti ramane decat sa te supui regulilor care indeamna la descoperiri succesive: descoperiri ale spiritului, dar si ale simturilor. Insula aceasta - pe care, daca te pui, o inconjori intr-o ora cu masina - e totusi pe cat de plina de tentatii, pe-atat de inchisa in propria ei ordine care sfideaza timpul. Mai mult refractari decat deschisi la nou, locuitorii ei n-ar da un hectar de maslini pe o pista de aeroport si n-ar renunta la picoteala de-amiaza nici daca ar da turcii. In materie de gastronomie, insula pare ca inventeaza continuu, fiindca aici toti bucatarii iti spun ca gatesc dupa retete proprii; chiar daca tsatsiki, musakaua sau horiatiki arata la fel ca in Chios, Lesbos ori Cipru, nimeni n-o sa recunoasca, replica fiind: "Sunt noi si ale noastre, pentru ca ingredientele provin din Thassos".
O lume jumatate inchisa, jumatate deschisa, pe care am incercat s-o descoperim, cu rabdare si mansuetudine, pasind prin locuri istorice, pe unde nici istoria nu mai trecuse demult, ori stand de vorba cu oameni simpli pentru care gastronomia reprezinta o mangaiere a simturilor, dar si a spiritului. Din toate aceste observatii, va daruim cateva, cu nadejdea ca, intr-o zi, in propria calatorie, le veti "cerca" pentru conformitate.

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie, 4 octombrie 2006

Lunga vară egeeană

Thassioţii sunt cei mai fericiţi dintre greci. Protejaţi de Apolo, de Atena, de Dionyssos, infrăţiţi cu Pan şi cu nimfele, iţi promit o vară de smarald, strălucitoare precum insula lor.
Am văzut Thassosul in aprilie şi-n septembrie. Şi pentru că există undeva, in apele translucide ale Egeei, insula aceasta pe care sălăşluia căndva Pan, vara mea a devenit mai lungă. Intre "vara din aprilie", galopănd, şi "vara din septembrie", lenevind, parcă mi-e mai uşor să suport canicula "verii din vară", pe asfaltul Bucureştilor.
Situată la numai o aruncătură de băţ de ţărmul macedonean al Greciei, Thassos te uimeşte dintru inceput cu imaginea munţilor ce se răsfrăng unul din celălalt, imbrăcaţi in măslini pănă la mijloc, in pini şi jepi pănă spre culme. Şi fie că alegi să locuieşti in nord, la Limenas - vechea şi noua capitală a insulei, unde se află şi vestigiile cetăţilor antice şi medievale - ori in sud, la Limenaria, de unde peste apă poţi zări Athosul sihaştrilor, n-ai cum să greşeşti. Acolo, oamenii şi timpurile ţin cu cei pentru care deplina fericire inseamnă, cum ne spunea căndva un thassiot, să ai răbdare să aştepţi să crească frunza in măslini.
O anume frunză, poate cea dintr-o vară dintr-un veac viitor.

In Jurnalul National, 25 august 2007

Sculptorul de rodii

Pe o insula greaca, Kostas Louvoulos vorbeste cu marmura si, cu toate ca ii despart mileniile, nu-l recunoaste ca profesor decat pe Fidias.
Ascuns intre pini si smochini, pe un fel de mica acropola a Thassosului, in Limenaria, atelierul de sculptura ar putea trece neobservat daca oamenii insulei n-ar sti ca, pe colina de unde se vede, peste apa, Sfantul Munte, Kostas Louvoulos primeste zeci de persoane dornice sa invete, gratuit, arta cioplitului in marmura. Marmura de Thassos este foarte alba si foarte usor de lucrat, iar multe dintre capodoperele Greciei Antice isi au originea in insula nordica, ale carei cariere se vad albind pe malul Marii Egee. Thassiot din tata-n fiu si autodidact, Kostas lucreaza lemnul si marmura avand ca model capodoperele lumii. Turistii straini ii cumpara piesele caracterizate de o rara sinceritate: delfini inotand pereche, rodii de piatra in sectiune, cu samburi de granat, paduri de maslini incendiate, porumbei, barci de argonauti, zei si zeite... Pan, Dionisos, Atlas, Titan, Neptun si Geea!
LEAGANUL LUMII. Pentru artist, Thassosul inseamna Raiul pe pamant. Aici gaseste cea mai buna clima si cea mai buna marmura. De altfel, Kostas e convins ca arta lumii incepe si se termina cu grecii: chiar si colosii din Insula Pastelui ori statuile lui Henry Moore poarta emblema spiritului elin. "Iar daca marmura statuilor, mai alba ca zapada, provine din Thassos, nu-nseamna ca si eu traiesc in leaganul cultural al lumii?"

In Jurnalul National, 21 octombrie 2006

Acvariul turcoaz

Intalnirea cu insula Thassos mi-a dat de la bun inceput sentimentul ca e un univers ireal. Ma uitam in jur: oamenii erau tot oameni, dar parca aveau un fel mai adanc de a percepe viata. Stanca nu era pana la urma decat piatra seaca, dar ei facusera sa rodeasca, ridicand zaplazuri pentru fiecare fir de pamant. Maslinii pareau ca si-au infipt radacinile in sisturi. Exotici erau si smochinii uriasi care vegheau drumurile si sub care era suficient sa intinzi mana pentru a rupe un fruct mustos si aromat. Si, aromate cum nicaieri nu mi-a fost dat sa le mai aflu, m-au incantat bucatele thassiene. Privind de departe, din larg, am inteles de ce i se spune Thassosului "insula verde" sau "insula de samarald". Acolo, scrutand adancurile prea-limpezi pentru a urmari bancurile de pesti, am inteles ca zeii, din inaltul lor, vedeau marea si insula din inima ei ca pe un urias acvariu turcoaz.

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 4 octombrie 2006

Cartea cu prieteni din Thassos

Despre Thassos cred ca as putea scrie candva o "carte cu prieteni". Mai dragi decat valurile marii si decat soarele, mai spectaculoase decat monumentele istorice si mai savuroase decat mancarurile grecesti au fost intalnirile de fiecare zi cu cei care ne-au devenit prieteni pe data.
Doctorul Papagheorghiu - care, la 82 de ani, nu conteneste sa proiecteze viitorul Limenariei si de la care am aflat tainele distilarii bauturii locale, tsipouro, ca si pe cele ale presarii maslinelor, pentru a obtine valorosul ulei extravirgin. "Kiria Maria", gazda noastra de fiecare zi - care ne intampina cu un surazator "kalimera". Markos Makedos - tanarul grec atat de pasionat de istoria Bizantului, incat si-a botezat taverna chiar asa, "Byzantio", si care acum, in septembrie, s-a casatorit cu Adriana, romanca, prietena noastra mai veche. Si Markos Makedos, taximetristul, varul celuilalt Markos si fratele lui Kosta, pastratorul cheii bisericii din Kastro. Sotiria cea tonica, ale carei energii ne-au dat puterea sa... ne inghitim lacrimile de emotie, de dinaintea plecarii. Yannis - marinarul convertit la arta restauratiei, care ne-a impartasit retetele lui. Kostas Lovoulos - artistul care sculpteaza rodii in piatra. Sotyris, de la care am invatat ca a fi grec inseamna sa ai rabdare sa astepti sa creasca o frunza in maslini, o anume frunza, chiar daca asta ti-ar lua 200 de ani. Ar mai fi Dimos, piratul, si Stelios, la masa caruia am mancat. Si Marius Ionescu, ghidul nostru roman, care s-a... grecizat de cand tot zaboveste in insula. Si-ar mai fi inca atatia prieteni de amintit, dar stiu ca asteptati o reteta din Thassos. Iata reteta de parjoale grecesti, asa cum mi-a spus-o si mie Yannis Rigatis, intr-o seara, la Dionyssos.
"Folosim, pentru a le prepara, un kilogram de carne de vita, 350 g paine din ziua trecuta, 3 oua, doua cepe taiate marunt, cativa catei de usturoi tocati, o lingurita cu chimen, o jumatate de kilogram de pasta de tomate, 3 linguri cu zahar, ulei de masline, sare, boia si un pahar cu vin. Painea (numai miez) se pune in apa cu o jumatate de ora inainte, dupa care se stoarce si se amesteca bine cu carnea, ouale, ceapa, usturoiul, chimenul, o parte din boia, sarea si foarte putin ulei. Le lasam "sa se aseze" timp de 20 de minute. In alt vas punem pasta de tomate, zaharul, putin ulei de masline, sarea, restul de boia si paharul cu vin. Din compozitia de carne modelam cu mana chiftele mai lungi, pe care le prajim in ulei. Cand sunt bine prajite, le punem in sosul de rosii si le dam la cuptor pentru 45 de minute. Vor iesi delicioase!"

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 4 octombrie 2006