Simboluri ale statorniciei, maslinii se gasesc in Insula Thassos la tot pasul. Scorburosi, cu mladite noi, ce rasar din trupul golit de puteri, sunt de multe ori martorii tacuti ai unor vremuri apuse. Maslinii fac astazi parte din istoria insulei Thassos, cei mai multi dintre ei traind sub soarele Greciei de mai multe sute de ani. Pe insula sunt si exemplare care duc in spate mai bine de doua milenii.
Maslinii se bucura de o pretuire aparte, iar un drum in livada se poate transforma intr-o incercare de regasire de sine. Poate din aceasta cauza, thassienii asteapta viitorul cu aceeasi impacare cu care asteapta o noua dimineata. Nimic nu se poate schimba radical intr-o lume in care maslinii strajuiesc casele dintotdeauna.
Presa de ulei. Culesul maslinelor incepe mereu in aceeasi zi, la 4 noiembrie, cand familiile se strang in livada. E multa munca. Fiecare familie are pe munte sute sau mii de maslini si de la fiecare maslin se pot culege pana la 200 kg de fructe. Desi se consuma si in stare proaspata, de cele mai multe ori maslinele sunt transformate in ulei. Pana nu demult, uleiul de masline se producea prin zdrobirea maslinelor intr-o presa verticala, obtinandu-se uleiul de prima presa, cel mai bogat calitativ. Dupa ce pasta de masline era amestecata din nou cu apa calda, se obtinea uleiul de a doua presa, mai sarac in arome.
In prezent, pasta de masline este incalzita la temperatura camerei in timpul procesului de mixare, iar apoi se obtine, prin centrifugare, uleiul de masline. E recomandat sa cautam in magazine uleiul virgin sau extravirgin.
Specific
In Thassos, maslinele nu se conserva in apa cu sare sau in ulei, ca in regiunile continentale ale Greciei. Tehnica este mult mai simpla: maslinele se pun in vase, presarate cu sare. Ser zbarcesc usor, dar sunt foarte gustoase.
Iaurtul grecesc
De ce este iaurtul grecesc (yiaourti) preferatul gurmanzilor in orice loc al lumii s-ar afla? In primul rand, pentru ca are o consistenta cremoasa si delicata. Contine 5% pana la 6% grasime, daca este obtinut din lapte de oaie sau de capra, si 9% grasime, daca s-a folosit lapte de vaca. Este unul dintre ingredientele folosite cu darnicie in bucataria greceasca.
Mierea de albine
Mierea se comercializeaza in Thassos inca din Antichitate. In acele vremuri, padurile de conifere se intindeau pe o suprafata mare, astfel incat, de cele mai multe ori, grecii "se indulceau" cu miere de pin sau de brad. Si tot ei stiu sa prpeare din miere, nuci si coniac, un lichior pretios, numit "Amelia" ("meli" fiind cuvantul grecesc pentru "miere").
Condimentele
Plantele aromate, care, nu de putine ori, se intalnesc pe coastele muntilor, imbogatesc bucataria greceasca. Preparatele pe baza de carne sau de legume sunt innobilate cu oregano, menta, busuioc, marar, cimbru sau usturoi (pentru a le aminti doar pe cele mai raspandite). O mare diversitate de arome - o multitudine de preparate apetisante!
Fructe si dulceturi
Pe langa maslinii atat de dragi grecilor, pe insula Thassos se gasesc livezi intinse cu pomi fructiferi ce asteapta cu rabdare sa li se parguiasca fructele sub soarele Marii Egee. Nucile, smochinele, piersicile, gutuile si perele se numara printre cele mai populare fructe. O data culese, se consuma atat in stare proaspata, cat si conservata; bineinteles, de cele mai multe ori sub forma de dulceata. Pentru greci, cea mai gustoasa este cea facuta din gutui, numite si "fructul reginei"! Pentru a o prepara, se culeg gutui mari, intregi si fara pete. Se spala foarte bine, indepartandu-se puful, apoi se dau pe razatoare, cu tot cu coaja. Pentru un kilogram de fructe se face un sirop din 800 g zahar si 3 pahare cu apa. Se pune pe foc, se adauga si gutuile, iar dupa ce siropul se incheaga se ia vasul de pe foc. Nu mai ramane decat sa se puna dulceata in borcane, spre deliciul turistilor curiosi. Surprinzator, si legumele, in special vinetele si morvocii, pot fi transformate in dulceata. O alta specialiyaye a locurilor o reprezinta fructele si legumele conservate in miere.
Articol de Simona Chiriac
In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 4 octombrie 2006
Se afișează postările cu eticheta insula de smarald. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta insula de smarald. Afișați toate postările
duminică, 30 martie 2008
Amintirea în care să-ţi odihneşti gândurile
Remarcasem din vara trecută magazinul discret cu poterie şi bijuterii greceşti de pe colţul stradelei ce cobora spre mare: porţelanuri albe ca "laptele" marmurei de Thassos, tuşe vesele de culoare, cu personaje orientale, vapoare, flori şi păsări cu penaj bogat. Farfurii, platouri, solniţe şi piperniţe, vase pentru vinegretă, cu trupul alungit sugerănd un inceput de amforă. Ici şi colo, obiecte decorative, pictate cu frunze de măslin şi lămăi, in care se odihnea - imi părea atunci - soarele mediteranean. O remarcasem şi pe ea, pe Christa, gazda amabilă şi mereu surăzătoare, de o blăndeţe luminoasă, cum n-am mai văzut decăt la femeile Thassosului. Femei despre care cineva imi spunea că seamănă cu apa Mării Egee, acolo, pe ţărmul Limenariei: transparentă şi tranchilă. Astfel de oameni şi de locuri sunt dintre acelea care iţi lasă "o amintire in care să-ţi odihneşti găndurile obosite..."
Istorii de familie
De aceea, revenind la Limenaria, in Insula de Smarald, n-am putut să nu-mi caut drum prin magazinul Christei Sgouridis, provocănd-o la un dialog amical. "Vrem să vă cunoaştem povestea...", am inceput. "Familia mea are o istorie veche, care n-a fost lipsită de tumulturi. Inainte de a ajunge la liniştea de-acum..." Şi am văzut-o căutănd sprijin şi acceptare in ochii mamei sale, o grecoaică pentru care cuvintele: Romănia, Bucureşti, Carpaţi, Braşov şi... Ana Aslan au o rezonanţă puternică ("Mama mea a fost de căteva ori in Romănia, la tratament, şi iubeşte foarte mult ţara dumneavoastră", avea să ne spună mai tărziu Christa). "Mama mea a fost botezată mai intăi «Sofia». Tatăl ei era om politic, a fost in inchisoare pentru ideile şi idealurile lui politice şi a şi murit acolo. Bunica a murit la trei zile după ce s-a născut mama. Şi atunci, mama a fost crescută de o altă familie. A fost adusă aici şi i s-a schimbat numele in «Arghiro».
Trebuia să-şi piardă urma." Pentru Rula Arghiro viaţa şi-a urmat cursul, a crescut, s-a căsătorit şi "in 1961 m-am născut eu. Am făcut doi ani şcoala aici, in Thassos, apoi am plecat la Kavala, la Salonic. La 19 ani făceam parte din lotul olimpic, eram campioană, la 100 m plat. Ar fi trebuit să urmez Academia de gimnastică, dar...". Văzăndu-i ochii scănteietori, inţeleg că s-a intămplat ceva esenţial care i-a schimbat destinul. Poate o poveste de iubire? Intr-un fel aveam dreptate. Insă despre altfel de dragoste era vorba: "Cănd aveam 12 ani, a venit in Salonic o doamnă care a deschis un magazin cu fel de fel de lucruri frumoase făcute in Grecia: poterie, ceramică, bijuterii de mănă, icoane, imbrăcăminte..., toate tradiţionale. I-am spus tatei că vreau să fiu ca ea, atunci cănd voi ajunge mare. De la ea am invăţat să aleg, să cumpăr şi să vănd, să fac eu insămi anumite obiecte. Iar cănd aveam 20 de ani aveam propriul meu magazin".
Despre ocupaţii domestice
De ce in Thassos? De ce nu in Grecia continentală sau pe oricare dintre cele 1.000 de insule elene? Răspunsul vine simplu: "Pentru că nicăieri nu e ca acasă. Aici, totul e verde, iar marea e incredibil de liniştită şi de frumoasă. Alte insule au pămănt pietros şi case frumoase. Noi avem un pămănt minunat, pe care totul rodeşte. Thassosul a renăscut din cenuşă după incendiile din 1984 şi 1988. Acum e iarăşi verde şi vegetaţia coboară pănă la mare. Cred că zeii ocrotesc şi azi acest loc, pe care nu degeaba lumea il cunoaşte drept Insula Verde". Cum trăiesc thasioţii? "Oamenii au păstrat simplitatea şi sinceritatea strămoşilor. Aici avem două anotimpuri. Vara muncim, muncim, muncim... Iarna, grecii - mai ales femeile - stau acasă. Ce-mi place mie să fac in anotimpurile in care nu suntem asaltaţi de turişti? Să inveselesc viaţa casei. Imi place să citesc. Mai ales cărţi scrise de scriitori greci. Dar şi Umberto Eco - «Numele trandafirului»... Cărţi misterioase..." Face o pauză. Apoi: "O grecoaică ştie totul despre toate treburile casei. Nu-i este străină nici o ocupaţie domestică. Şi ne place să gătim. Mai ales prăjituri... Nu ne plac măncărurile semipreparate. Preferăm să gătim bucate tradiţionale. La noi in familie ne străngem cu toţii in fiecare duminică şi măncăm impreună: friptură, suvlaki şi un vin bun, roşu, de-aici din insulă, de la Prinos. Nu e un vin faimos, dar nouă ne place şi avem partea noastră pusă deoparte in fiecare an". Ce măncăruri preferă familia Sgouridis? "Mie imi place să mănănc mousaka, deşi nu e tipic grecească, aşa cum e pastitio. Specialitatea Thassosului este fasolada - un fel de supă cu fasole boabe, mari".
O reţetă de "pastitio"
Ar trebui mai intăi să-ţi pui la indemănă 6 căni de lapte, 12 linguri de făină, 200 g de unt, o linguriţă de sare de mare, 5 ouă. Pentru a prepara sosul se pun toate ingredientele intr-o tigaie, la foc mediu, amestecănd incontinuu. Cănd sosul se ingroaşă, se ia de pe foc şi se lasă deoparte.
Se sotează două-trei cepe tăiate mărunt, impreună cu 900 g carne de vită tocată, intr-o tigaie cu ulei de măsline. Se presară sare, piper şi pătrunjel. Se amestecă foarte bine timp de 10 minute. Se adaugă o jumătate de cană de vin, 300 g sos de tomate, două linguri de pastă de tomate şi se lasă să fiarbă pănă cănd lichidul este absorbit. Se fierbe un pachet de macaroane (sau paste cunoscute sub numele de "orzişor") in apă cu sare pănă cănd sunt gata. Se pun intr-o strecurătoare, se clătesc şi se scurg de apă. Se amestecă foarte bine cu o jumătate de cană de unt topit. Intr-o tavă de copt mai mare se pune o jumătate din cantitatea de paste. Se rade brănză, se acoperă cu amestecul de carne. Se presară brănză rasă peste carne şi se acoperă cu restul de paste. La sfărşit se rade din nou brănză. Se toarnă sosul in tavă. Se coace in cuptor, la 350 grade C, timp de 45 de minute, pănă cănd se rumenesc deasupra.
Oglinda timpului
Intre zecile de vase de porţelan pictat, oglinda in care se reflectă, de 25 de ani, chipul fiecărui turist intrat in magazinul Christei Sgouridis imi atrage atenţia. "A fost căndva o cutie in care puneam haine şi care s-a spart. Am luat scăndurile ei şi am făcut această oglindă. Pănza cu care e acoperită, din borangic cu fir metalic, e originală, e de aici, din Thassos".
"Totul se schimbă. Turismul a devenit un business. Sper insă ca Thassosul şi oamenii lui să nu se schimbe, să-şi păstreze simplitatea originară. Eu sigur voi rămăne mereu aceeaşi"
Christa Sgouridis
In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 12 iunie 2007
Istorii de familie
De aceea, revenind la Limenaria, in Insula de Smarald, n-am putut să nu-mi caut drum prin magazinul Christei Sgouridis, provocănd-o la un dialog amical. "Vrem să vă cunoaştem povestea...", am inceput. "Familia mea are o istorie veche, care n-a fost lipsită de tumulturi. Inainte de a ajunge la liniştea de-acum..." Şi am văzut-o căutănd sprijin şi acceptare in ochii mamei sale, o grecoaică pentru care cuvintele: Romănia, Bucureşti, Carpaţi, Braşov şi... Ana Aslan au o rezonanţă puternică ("Mama mea a fost de căteva ori in Romănia, la tratament, şi iubeşte foarte mult ţara dumneavoastră", avea să ne spună mai tărziu Christa). "Mama mea a fost botezată mai intăi «Sofia». Tatăl ei era om politic, a fost in inchisoare pentru ideile şi idealurile lui politice şi a şi murit acolo. Bunica a murit la trei zile după ce s-a născut mama. Şi atunci, mama a fost crescută de o altă familie. A fost adusă aici şi i s-a schimbat numele in «Arghiro».
Trebuia să-şi piardă urma." Pentru Rula Arghiro viaţa şi-a urmat cursul, a crescut, s-a căsătorit şi "in 1961 m-am născut eu. Am făcut doi ani şcoala aici, in Thassos, apoi am plecat la Kavala, la Salonic. La 19 ani făceam parte din lotul olimpic, eram campioană, la 100 m plat. Ar fi trebuit să urmez Academia de gimnastică, dar...". Văzăndu-i ochii scănteietori, inţeleg că s-a intămplat ceva esenţial care i-a schimbat destinul. Poate o poveste de iubire? Intr-un fel aveam dreptate. Insă despre altfel de dragoste era vorba: "Cănd aveam 12 ani, a venit in Salonic o doamnă care a deschis un magazin cu fel de fel de lucruri frumoase făcute in Grecia: poterie, ceramică, bijuterii de mănă, icoane, imbrăcăminte..., toate tradiţionale. I-am spus tatei că vreau să fiu ca ea, atunci cănd voi ajunge mare. De la ea am invăţat să aleg, să cumpăr şi să vănd, să fac eu insămi anumite obiecte. Iar cănd aveam 20 de ani aveam propriul meu magazin".
Despre ocupaţii domestice
De ce in Thassos? De ce nu in Grecia continentală sau pe oricare dintre cele 1.000 de insule elene? Răspunsul vine simplu: "Pentru că nicăieri nu e ca acasă. Aici, totul e verde, iar marea e incredibil de liniştită şi de frumoasă. Alte insule au pămănt pietros şi case frumoase. Noi avem un pămănt minunat, pe care totul rodeşte. Thassosul a renăscut din cenuşă după incendiile din 1984 şi 1988. Acum e iarăşi verde şi vegetaţia coboară pănă la mare. Cred că zeii ocrotesc şi azi acest loc, pe care nu degeaba lumea il cunoaşte drept Insula Verde". Cum trăiesc thasioţii? "Oamenii au păstrat simplitatea şi sinceritatea strămoşilor. Aici avem două anotimpuri. Vara muncim, muncim, muncim... Iarna, grecii - mai ales femeile - stau acasă. Ce-mi place mie să fac in anotimpurile in care nu suntem asaltaţi de turişti? Să inveselesc viaţa casei. Imi place să citesc. Mai ales cărţi scrise de scriitori greci. Dar şi Umberto Eco - «Numele trandafirului»... Cărţi misterioase..." Face o pauză. Apoi: "O grecoaică ştie totul despre toate treburile casei. Nu-i este străină nici o ocupaţie domestică. Şi ne place să gătim. Mai ales prăjituri... Nu ne plac măncărurile semipreparate. Preferăm să gătim bucate tradiţionale. La noi in familie ne străngem cu toţii in fiecare duminică şi măncăm impreună: friptură, suvlaki şi un vin bun, roşu, de-aici din insulă, de la Prinos. Nu e un vin faimos, dar nouă ne place şi avem partea noastră pusă deoparte in fiecare an". Ce măncăruri preferă familia Sgouridis? "Mie imi place să mănănc mousaka, deşi nu e tipic grecească, aşa cum e pastitio. Specialitatea Thassosului este fasolada - un fel de supă cu fasole boabe, mari".
O reţetă de "pastitio"
Ar trebui mai intăi să-ţi pui la indemănă 6 căni de lapte, 12 linguri de făină, 200 g de unt, o linguriţă de sare de mare, 5 ouă. Pentru a prepara sosul se pun toate ingredientele intr-o tigaie, la foc mediu, amestecănd incontinuu. Cănd sosul se ingroaşă, se ia de pe foc şi se lasă deoparte.
Se sotează două-trei cepe tăiate mărunt, impreună cu 900 g carne de vită tocată, intr-o tigaie cu ulei de măsline. Se presară sare, piper şi pătrunjel. Se amestecă foarte bine timp de 10 minute. Se adaugă o jumătate de cană de vin, 300 g sos de tomate, două linguri de pastă de tomate şi se lasă să fiarbă pănă cănd lichidul este absorbit. Se fierbe un pachet de macaroane (sau paste cunoscute sub numele de "orzişor") in apă cu sare pănă cănd sunt gata. Se pun intr-o strecurătoare, se clătesc şi se scurg de apă. Se amestecă foarte bine cu o jumătate de cană de unt topit. Intr-o tavă de copt mai mare se pune o jumătate din cantitatea de paste. Se rade brănză, se acoperă cu amestecul de carne. Se presară brănză rasă peste carne şi se acoperă cu restul de paste. La sfărşit se rade din nou brănză. Se toarnă sosul in tavă. Se coace in cuptor, la 350 grade C, timp de 45 de minute, pănă cănd se rumenesc deasupra.
Oglinda timpului
Intre zecile de vase de porţelan pictat, oglinda in care se reflectă, de 25 de ani, chipul fiecărui turist intrat in magazinul Christei Sgouridis imi atrage atenţia. "A fost căndva o cutie in care puneam haine şi care s-a spart. Am luat scăndurile ei şi am făcut această oglindă. Pănza cu care e acoperită, din borangic cu fir metalic, e originală, e de aici, din Thassos".
"Totul se schimbă. Turismul a devenit un business. Sper insă ca Thassosul şi oamenii lui să nu se schimbe, să-şi păstreze simplitatea originară. Eu sigur voi rămăne mereu aceeaşi"
Christa Sgouridis
In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 12 iunie 2007
Vizionarul
"Cum traiau thassienii in Antichitate?" Ii pun intrebarea asta doctorului Ioannis Papagheorghiu in vreme ce vizitam impreuna muzeul care ii poarta numele, in Kalivia. "Cum traiau? Multi, asa cum traiesc si astazi thassienii: de pe urma mierii de albine, a maslinelor, a minelor de cupru si argint, a marmurei... Marmura de Thassos a fost considerata una dintre cele mai frumoase din Mediterana si multe dintre capodoperele antice au fost lucrate in aceasta piatra pura. Uite, aici, in spatiul acesta, am adunate cateva exponate rare, pe care nu le veti mai intalni niciunde..." Ne arata, cu un gest larg, acele "resturi de piatra" care inmagazineaza forta teluricului si energiile zeilor.
Aflat, la timpul vizitei noastre, in reorganizare, Muzeul Papagheorghiu este unic in Grecia: un muzeu arheologic particular. Citesc placutele care insotesc fiecare exponat. "Mama Geea cu sanii ampli." "Zeus, regele zeilor si marele amant al muritoarelor." "Teogene, faimos atlet al insulei, era mai iute ca vantul si imbatabil la lupte; proaspat ca briza marii, robust si atat de admirat de tineri si de femei, incat zeii i-au dat nemurirea." "Un cap al lui Pan, zeul pastorilor." Printre zei si insemnele lor, intalnim si amfore cu fundul drept, anume pentru a putea fi fixate in cala corabiei, prese pentru obtinerea uleiului de masline, dar si... basoreliefuri reprezentand banchete funerare.
Cum au fost culese toate aceste piese de o valoare inestimabila? "A fost greu, pentru ca in Grecia exista legi foarte aspre. Toata munca mea de cercetator se intinde pe 40 de ani. Se mai descopera si astazi piese arheologice. Oamenii dau de ele pe camp, cand se fac lucrari agricole, ori cand sapa fundatii pentru case. Unele ies din pamant, altele sunt aduse de mare... Eu le cumpar si le adun. Pentru viitor..."
Viitorul! Iata ce il preocupa pe fiul lui Hipocrate (pentru ca, trebuie sa va spun, Ioannis Papagheorghiu este "doctor de oameni", meserie pe care barbatii din familia lui o practica din tata in fiu, poate chiar de pe vremea cand Hipocrate poposise in insula, pentru a scrie prima mare carte de medicina a lumii). Si pentru ca, la 82 de ani, nu stie cum sa traiasca altfel decat proiectand viitorul, acum se zbate sa aduca la viata doua mari proiecte: un aeroport pe insula (pentru care a donat deja terenul statului grec) si gasirea unei solutii viabile pentru a... incalzi marea. "As vrea sa acopar golful acesta, unde astazi e portul, pentru ca si iarna sa vina turistii sa faca baie in mare..."
"Fara presa de ulei (astazi exponat in Muzeul Papagheorggiu), thassienii nu ar fi putut razbi peste veacuri. Maslinii le-au asigurat dintotdeauna prosperitatea"
In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 4 octombrie 2006
Aflat, la timpul vizitei noastre, in reorganizare, Muzeul Papagheorghiu este unic in Grecia: un muzeu arheologic particular. Citesc placutele care insotesc fiecare exponat. "Mama Geea cu sanii ampli." "Zeus, regele zeilor si marele amant al muritoarelor." "Teogene, faimos atlet al insulei, era mai iute ca vantul si imbatabil la lupte; proaspat ca briza marii, robust si atat de admirat de tineri si de femei, incat zeii i-au dat nemurirea." "Un cap al lui Pan, zeul pastorilor." Printre zei si insemnele lor, intalnim si amfore cu fundul drept, anume pentru a putea fi fixate in cala corabiei, prese pentru obtinerea uleiului de masline, dar si... basoreliefuri reprezentand banchete funerare.
Cum au fost culese toate aceste piese de o valoare inestimabila? "A fost greu, pentru ca in Grecia exista legi foarte aspre. Toata munca mea de cercetator se intinde pe 40 de ani. Se mai descopera si astazi piese arheologice. Oamenii dau de ele pe camp, cand se fac lucrari agricole, ori cand sapa fundatii pentru case. Unele ies din pamant, altele sunt aduse de mare... Eu le cumpar si le adun. Pentru viitor..."
Viitorul! Iata ce il preocupa pe fiul lui Hipocrate (pentru ca, trebuie sa va spun, Ioannis Papagheorghiu este "doctor de oameni", meserie pe care barbatii din familia lui o practica din tata in fiu, poate chiar de pe vremea cand Hipocrate poposise in insula, pentru a scrie prima mare carte de medicina a lumii). Si pentru ca, la 82 de ani, nu stie cum sa traiasca altfel decat proiectand viitorul, acum se zbate sa aduca la viata doua mari proiecte: un aeroport pe insula (pentru care a donat deja terenul statului grec) si gasirea unei solutii viabile pentru a... incalzi marea. "As vrea sa acopar golful acesta, unde astazi e portul, pentru ca si iarna sa vina turistii sa faca baie in mare..."
"Fara presa de ulei (astazi exponat in Muzeul Papagheorggiu), thassienii nu ar fi putut razbi peste veacuri. Maslinii le-au asigurat dintotdeauna prosperitatea"
In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 4 octombrie 2006
Pranzul piratilor
"Ionio" - batranul vas din lemn "cum nu se mai gaseste altul in toata Mediterana" (imi spusese Dimos, "piratul" cu chipul strabatut de cicatrice si voce grava, baritonala) - inainta de-a lungul coastelor sud-estice ale Thassosului. Pornisem din Golful Limenariei vreo 20 de persoane, intre care si patru sarbi, in cautarea unor aventuri exotice, fermecati si de clasicele povesti cu sirene cu glas tanguios - i se mai spune si Insula Sirenelor, nu? - ori de intamplari cu pirati si fecioare rapite. Vasul se napustise deja in larg, infiorandu-ne pantecele cu tangajul lui, cand am fost chemati la micul dejun. Era doar o pregatire generala pentru ceea ce, in programul croazierei, avea sa se numeasca "pranzul piratilor".
LEGENDELE. Athosul se vedea parca la o aruncatura de bat peste mare. Ti-era teama sa vorbesti cu glas prea ridicat, sa nu te auda sfintii de dincolo de valuri.
Apa era limpede, de-i ghiceai adancul, cerul - senin, un turcoaz bland, in competitie cu turcoazul apelor - te facea sa te simti, in trupul corabiei, ca Iona in trupul balenei. Nu, balene nu sunt, pe-aici, delfinii ratacesc, in legenda, prin barba ravasita a lui Neptun, iar pestii (pe care am incercat a-i prinde intr-unul dintre golfuri) sunt poate prea dibaci pentru tehnica noastra de pescari incepatori. Asa ca, in ciuda avertismentelor lui Dimos - "No fish - no food!" - am strans unditele in carligul carora ni se prinsesera numai iluzii. E mai cuminte reveria in razele soarelui de septembrie. Ori iscodirea cu ochi mult-prea-curios a malurilor stancoase, pe langa care roiesc alcionii, pasari indragostite, blestemate de zei sa nu se intalneasca niciodata. Legenda spune ca pentru cine stie ce impotrivire - o poveste de dragoste si gelozie se ascunde aici - , zeii au hotarat ca un rege grec si frumoasa lui sotie sa se transforme in doua pasari care sa se caute mereu, fara a se intalni. Sa-si faca pe stanci, in bataia valurilor, cuibul, pe care mereu maniile vremii sa-l strice. Si numai de doua ori pe an, in miez de iarna, cate sapte zile o data, vantul si valul sa stea si cei doi indragostiti sa se intalneasca, binecuvantat fiindu-le culcusul cu urmasi...
PRANZUL. Ochiul se intoarce dinspre tarmuri spre ape si apoi din nou spre stancile de care sta agatat vreun maslin. Dulcea navigare prin golfuri de azur si lungile scufundari in apele de smarald fac sa ne razbeasca, pana la urma, foamea. Foamea care nu tine cont de frumusete. Si atunci, unul dintre vajnicii marinari incepe sa aprinda carbunii, pe gratar se pregateste suvlaki (un fel de frigarui cu carne de berbec), vinul incepe nestavilit sa curga si Dimos sa cante; si pare ca Zorba Grecul poposeste dintr-o data langa noi.
Gasindu-ti echilibrul in miscarile navei, musti zdravan dintr-un suvlaki, incerci si gustul salatei taranesti, cu legume din belsug si, chiar inainte de a te satura, simti ca nu pranzul conteaza, ci apa si cerul, corabia si cantecul lui Dimos.
"O portie de suvlaki, gatita marinareste, pe gratarul asezat deasupra apelor - iata o experienta care merita incercata"
In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 4 octombrie 2006
LEGENDELE. Athosul se vedea parca la o aruncatura de bat peste mare. Ti-era teama sa vorbesti cu glas prea ridicat, sa nu te auda sfintii de dincolo de valuri.
Apa era limpede, de-i ghiceai adancul, cerul - senin, un turcoaz bland, in competitie cu turcoazul apelor - te facea sa te simti, in trupul corabiei, ca Iona in trupul balenei. Nu, balene nu sunt, pe-aici, delfinii ratacesc, in legenda, prin barba ravasita a lui Neptun, iar pestii (pe care am incercat a-i prinde intr-unul dintre golfuri) sunt poate prea dibaci pentru tehnica noastra de pescari incepatori. Asa ca, in ciuda avertismentelor lui Dimos - "No fish - no food!" - am strans unditele in carligul carora ni se prinsesera numai iluzii. E mai cuminte reveria in razele soarelui de septembrie. Ori iscodirea cu ochi mult-prea-curios a malurilor stancoase, pe langa care roiesc alcionii, pasari indragostite, blestemate de zei sa nu se intalneasca niciodata. Legenda spune ca pentru cine stie ce impotrivire - o poveste de dragoste si gelozie se ascunde aici - , zeii au hotarat ca un rege grec si frumoasa lui sotie sa se transforme in doua pasari care sa se caute mereu, fara a se intalni. Sa-si faca pe stanci, in bataia valurilor, cuibul, pe care mereu maniile vremii sa-l strice. Si numai de doua ori pe an, in miez de iarna, cate sapte zile o data, vantul si valul sa stea si cei doi indragostiti sa se intalneasca, binecuvantat fiindu-le culcusul cu urmasi...
PRANZUL. Ochiul se intoarce dinspre tarmuri spre ape si apoi din nou spre stancile de care sta agatat vreun maslin. Dulcea navigare prin golfuri de azur si lungile scufundari in apele de smarald fac sa ne razbeasca, pana la urma, foamea. Foamea care nu tine cont de frumusete. Si atunci, unul dintre vajnicii marinari incepe sa aprinda carbunii, pe gratar se pregateste suvlaki (un fel de frigarui cu carne de berbec), vinul incepe nestavilit sa curga si Dimos sa cante; si pare ca Zorba Grecul poposeste dintr-o data langa noi.
Gasindu-ti echilibrul in miscarile navei, musti zdravan dintr-un suvlaki, incerci si gustul salatei taranesti, cu legume din belsug si, chiar inainte de a te satura, simti ca nu pranzul conteaza, ci apa si cerul, corabia si cantecul lui Dimos.
"O portie de suvlaki, gatita marinareste, pe gratarul asezat deasupra apelor - iata o experienta care merita incercata"
In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 4 octombrie 2006
Acvariul turcoaz
Intalnirea cu insula Thassos mi-a dat de la bun inceput sentimentul ca e un univers ireal. Ma uitam in jur: oamenii erau tot oameni, dar parca aveau un fel mai adanc de a percepe viata. Stanca nu era pana la urma decat piatra seaca, dar ei facusera sa rodeasca, ridicand zaplazuri pentru fiecare fir de pamant. Maslinii pareau ca si-au infipt radacinile in sisturi. Exotici erau si smochinii uriasi care vegheau drumurile si sub care era suficient sa intinzi mana pentru a rupe un fruct mustos si aromat. Si, aromate cum nicaieri nu mi-a fost dat sa le mai aflu, m-au incantat bucatele thassiene. Privind de departe, din larg, am inteles de ce i se spune Thassosului "insula verde" sau "insula de samarald". Acolo, scrutand adancurile prea-limpezi pentru a urmari bancurile de pesti, am inteles ca zeii, din inaltul lor, vedeau marea si insula din inima ei ca pe un urias acvariu turcoaz.
In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 4 octombrie 2006
In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 4 octombrie 2006
Abonați-vă la:
Postări (Atom)